Facebook ar putea plăti taxe suplimentare de milioane de lire sterline în Marea Britanie

Facebook ar putea plăti taxe suplimentare de milioane de lire sterline în Marea Britanie
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 4 mar 2016

Facebook va plăti taxe semnificativ mai mari în Marea Britanie, începând din aprilie, ca urmare a unui acord încheiat cu autoritățile britanice, potrivit unor surse citate de BBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit surselor citate, înțelegerea dintre Facebook și autoritățile britanice va majora taxele plătite de rețeaua socială în Marea Britanie cu milioane de lire sterline. Obligațiile fiscale ar urma să crească din aprilie, iar primul impozit calculat după noua metodă va fi plătit în 2017.

Mai exact, veniturile din publicitate obținute în Marea Britanie vor fi taxate în Regatul Unit. Compania a fost cricată în repetate rânduri pentru taxele extrem de mici pe care le plătește statului britanic, folosindu-se de o divizie din Irlanda.

Un tribunal german a decis că Facebook poate să blocheze utilizarea pseudonimelor CITEȘTE ȘI Un tribunal german a decis că Facebook poate să blocheze utilizarea pseudonimelor

"Începând de luni, vom anunța marii clienți ai Facebook din Marea Britanie că, începând din aprilie, vor primi facturi de la Facebook Marea Britanie și nu Facebook Irlanda. Practic, acest lucru înseamnă că vânzările realizate direct de echipa britanică vor fi înregistrate în Marea Britanie", se arată într-o notă internă a companiei, consultată de BBC.

În 2014, Facebook a plătit în Marea Britanie un impozit pe profit de numai 4.327 lire sterline (5.560 euro), desi Regatul Unit este una dintre cele mai mari piețe ale companiei, în afara Statelor Unite.

În ianuarie, Google a încheiat un accord similar cu autoritățile din Marea Britanie. Mai exact, Google s-a angajat să plătească anumite taxe pentru veniturile obținute de la agențiile de publicitate din Marea Britanie, ceea ce va majora nivelul plăților efectuate de companie către statul britanic.

Totodată, Google a acceptat să plătească 185 de milioane de dolari autorităților din britanice, reprezentând taxe și dobânzi aferente perioadei 2005-2015, pentru soluționarea unei dispute referitoare la nivelul  impozitelor achitate de companie.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
taxe
impozit
marea britanie
venituri publcitate
retea sociala