Furnizorul britanic de servicii și soluții IT Endava deschide două noi birouri în România și anunță angajări

Furnizorul britanic de servicii și soluții IT Endava deschide două noi birouri în România și anunță angajări
scris 13 iun 2019

Furnizorul britanic de servicii și soluții IT Endava, cu peste 2.700 de angajați în România, deschide două noi birouri, la Timișoara și Brașov.

Odată cu acestea, compania ajunge la șapte centre de dezvoltare software în România, după cele din Cluj-Napoca, Iași, București, Pitești și Târgu-Mureș.

VIDEO Mod de lucru al administrației cu populația: Tudor Chirilă depune plângere penală pentru că a fost înjurat și amenințat după ce a apărat o femeie CITEȘTE ȘI VIDEO Mod de lucru al administrației cu populația: Tudor Chirilă depune plângere penală pentru că a fost înjurat și amenințat după ce a apărat o femeie

Endava avea la finele lunii martie 2019 peste 2.790 de angajați în sediile sale din România. Compania a început deja recrutările în câteva zone precum cea de arhitectură și dezvoltare software, testare automată, analiză de business și business intelligence în ambele orașe. De asemenea, centrul de la Timișoara acoperă și zona de service desk.  

Anul trecut, afacerile Endava România au depășit 500 de milioane de lei, iar profitul a fost de 60,2 milioane de lei.

Recent, Endava a vândut Endava Technology SRL, un centru IT din București, către procesatorul de plăți Worldpay.

Fondată în 2000 la Londra, Endava este prezentă cu centre similare în Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova, Serbia și patru țări din America Latină și deține birouri în Europa de Vest și SUA.

În iulie 2018, Endava s-a listat la bursa din New York sub simbolul DAVA. Capitalizarea bursieră a companiei era de 2.03 miliarde de dolari la data de 12 iunie 2019. 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
endava
solutii it