iPhone 14 ar putea fi mai scump

iPhone 14 ar putea fi mai scump
scris 11 aug 2022

Cel mai redutabil analist în privința Apple crede că firma americană va scumpi iPhone-urile pe care le va lansa anul acesta.

Ming-Chi Kuo, analistul chinez care prezice corect an de an majoritatea mutărilor Apple, spune că are informații conform cărora seria iPhone 14 va fi mai scumpă decât seria iPhone 13.

Fără a înainta vreun preț pentru modelele individuale care vor compune seria iPhone 14, Kuo spune că prețul mediu de vânzare al acesteia va fi cu 15% mai mare decât a fost în cazul seriei de anul trecut.

VIDEO&FOTO Samsung a prezentat smartphone-ul pliabil Galaxy Z Fold 4 CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Samsung a prezentat smartphone-ul pliabil Galaxy Z Fold 4

Astfel, prețul mediu de vânzare ale tuturor modelelor care fac parte din seria iPhone 14 ar urma să fie undeva în jurul a 1.000 - 1.050 de dolari.

Majoritatea experților sunt de aceeași părere cu Kuo, însă, nu s-au pus de acord în privința modelelor ale căror prețuri vor fi scumpite. Unii cred că doar versiunile Pro vor fi scumpite, în vreme ce alții sunt de părere că de scumpire va fi afectată inclusiv versiunea de bază.

Din câte se pare, iPhone 14 va primi o cameră îmbunătățită de 48PM, însă, versiunea de bază nu va beneficia de un chipset la fel de performant ca modelele Pro, care vor primi mai multe upgrade-uri.

Printre altele, se zvonește că doar modelele Pro vor beneficia de un nou design, cu un breton mai mic, și că doar acestea vor trece la un nou chipset A16.

Seria iPhone 14 urmează să fie prezentată oficial în luna septembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
iphone 14
smartphone