Mandrake - una dintre cele mai complexe operațiuni de spionaj pe Android

Mandrake - una dintre cele mai complexe operațiuni de spionaj pe Android
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mai 2020

O nouă amenințare informatică, denumită Mandrake, a fost descoperită, fiind transmis avertismentul că infectează dispozitive cu Android ale unor victime atent alese cu scopul de a le spiona și de a le goli conturile bancare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

După ce se instalează pe dispozitiv, Mandrake monitorizează o perioadă de timp comportamentul victimei și abia ulterior accesează date precum agenda telefonică, mesajele, intervalul orar de utilizare, activitatea de pe ecran și preferințele legate de modul de folosire a telefonului, ceea ce îi permite să contureze un profil precis al victimei, arată Bitdefender. Amenințarea informatică poate prelua mai apoi controlul total asupra dispozitivului: de la reducerea volumului sunetului și blocarea de mesaje și apeluri, până la furtul datelor de acces, efectuarea de transferuri de bani și chiar șantaj. Atacatorii au acces inclusiv la codurile de autentificare în doi pași trimise de bancă pentru reconfirmarea unor tranzacții efectuate pe internet și prevenirea fraudelor, ceea ce extinde funcționalitățile amenințării, de la spionaj la furt de bani.

VIDEO Samsung introduce pe piață ambalajele ce pot fi transformate în mobilier mic CITEȘTE ȘI VIDEO Samsung introduce pe piață ambalajele ce pot fi transformate în mobilier mic

Spre deosebire de alte amenințări informatice, dezvoltatorii Mandrake au depus un efort semnificativ ca să nu infecteze victimele. Atacatorii au selectat doar anumite dispozitive pe care să le infecteze și au eliminat din start anumite țări ce nu prezintă interes, pentru a putea rămâne nedetectați de către soluțiile de securitate cât mai mult timp. Astfel, Mandrake a reușit să stea ascuns timp de patru ani în aplicații din magazinul oficial Google Play. Din acest motiv, numărul de infecții pe care specialiștii de la Bitdefender l-au putut detecta este relativ scăzut. Aplicații infectate au sute sau cel mult mii de descărcări, iar în multe cazuri dispozitivele infectate nici măcar nu au fost atacate dacă ținta nu prezenta vreun interes. Dacă ceva nu merge conform planului sau victima nu este cea de calibrul dorit, Mandrake are încorporată o comandă specială numită seppuku (după ritualul japonez de suicid) care îi permite să șteargă toate datele de pe dispozitiv și să înlăture orice urmă a vreunei amenințări informatice.

Pe durata cercetării, au fost semnalate mai multe atacuri de tip phishing pentru aplicații din categoriile financiar și shopping, precum aplicația de investiții CommSec, folosită pentru trading și management de investiții, aplicația tip portofel de criptomonede Lunoor Coinbase, aplicația de cumpărături online Amazon și inclusiv Gmail și Google Chrome.

Cele mai multe victime ale Mandrake au fost raportate în Australia, Europa, SUA și Canada.

viewscnt
Afla mai multe despre
mandrake
spionaj
android