Începând de joi, alternativa Meta la Twitter, numită Threads, va fi disponibilă cel puțin pentru o partea a utilizatorilor smartphone-uri.
După mai multe luni de dezvoltare și teste, Meta este pregătită să lanseze Threads, o nouă rețea socială prin care încearcă să capitalizeze nemulțumirea utilizatorilor de Twitter.
Meta a publicat deja aplicația Threads în App Store, sub forma unei precomenzi digitale, însă, aceasta va putea fi descărcată pe iPhone începând de joi, 6 iulie.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
O precomandă digitală a apărut și în Play Store, însă, acolo nu este trecută o dată de lansare. Asta înseamnă că, pe Android, Threads ar putea fi lansată ceva mai târziu.
Informații și capturi de ecran cu Threads au tot apărut în ultimele luni, creionând imaginea unei clone de Twitter, care arată și funcționează la fel cu platforma deținută acum de Elon Musk.
Threads are la bază protocolul ActivityPub, același protocol descentralizat pe care-l folosește și Mastodon. Logarea în cadrul platformei pare că se va face pe baza contului de Instagram.
Este o perioadă efervescentă pentru platformele sociale, care poate duce la decăderea unora dintre numele grele de până acum și la nașterea altora. Twitter și Reddit, pe o parte, au stârnit nemulțumiri ample ale utilizatorilor, iar Meta, cu Threads, și Jack Dorsey, cu Bluesky, par pregătiți să profite de acest context.