Microsoft a întrerupt negocierile pentru TikTok din cauza președintelui Trump

Aflate sâmbătă într-un stadiu avansat, negocierile dintre Microsoft și ByteDance au fost întrerupte după o declarație a președintelui american.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Microsoft a întrerupt negocierile pentru TikTok din cauza președintelui Trump

Aflate sâmbătă într-un stadiu avansat, negocierile dintre Microsoft și ByteDance au fost întrerupte după o declarație a președintelui american.

Povestea platformei sociale dezvoltate de chinezii de la ByteDance în Statele Unite a avut sâmbătă parte de un “twist” demn de un thriller. Aflată la un pas să cumpere TikTok, Microsoft a pus, brusc, pauză negocierilor.

Decizia gigantului american a fost determinată de o declarație, făcută tot ieri, la bordul Air Force One, de către președintele Donald Trump. Întrebat despre situația TikTok, acesta a spus că preferă blocarea acesteia, decât ca o companie americană să cumpere operațiunile din Statele Unite ale TikTok.

Casa Albă va obliga ByteDance să se separe de TikTok în SUA CITEȘTE ȘI Casa Albă va obliga ByteDance să se separe de TikTok în SUA

Imediat după ce declarația a ajuns în presă, Microsoft ar fi întrerupt negocierile cu ByteDance, producătorul TikTok.

Fără intervenția lui Trump, cele două părți ar fi putut ajunge până luni deja la un acord, susțin surse care au cunoștințe legate de negocieri.

Ambele părți au fost luate prin surprindere de declarația președintelui. La negocieri ar fi participat de la bun început și reprezentanți ai administrației prezidențiale, care ar fi indicat că totul va fi în regulă câtă vreme TikTok va avea în Statele Unite un proprietar american.

Negocierile sunt, deocamdată, doar întrerupte. Reprezentanții celor părți speră, însă, la o răzgândire a președintelui.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0694 -0.0013-0.03 %
1 USD4.3258 -0.0139-0.32 %
1 GBP5.8565 -0.0039-0.07 %
1 CHF5.4221 -0.0069-0.13 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite