Numărul troienilor de tip ransomware s-a dublat

Numărul troienilor de tip ransomware s-a dublat
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 aug 2019

Numărul troienilor de tip ransomware a depășit 16.000 în trimestrul II din acest an, mai mult decât dublu față de aceeași perioadă din 2018, când se înregistraseră puțin peste 7.600 astfel de atacuri, relevă Raportul Kaspersky IT Threat Evolution, publicat luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform datelor centralizate de către specialiști, în intervalul analizat, 232.292 de utilizatori unici au fost vizați de asemenea atacuri, cu 46% mai mulți decât în urmă cu un an, când numărul acestora se situa la 158.921. Țările cu cea mai mare pondere de utilizatori atacați au fost Bangladesh (9%), Uzbekistan (6%) și Mozambic (4%), scrie Agerpres.

Detaliile intrării Romgaz în proiectul LNG Alexandroupolis: Ar diversifica sursele de import de gaze ale României. La cât s-ar ridica investiția inițială CITEȘTE ȘI Detaliile intrării Romgaz în proiectul LNG Alexandroupolis: Ar diversifica sursele de import de gaze ale României. La cât s-ar ridica investiția inițială

În intervalul aprilie - iunie 2019, familia ransomware care a atacat utilizatorii cel mai des (23,4% dintre cazuri) a fost în continuare WannaCry, deși Microsoft a lansat un patch pentru sistemul său de operare, pentru a închide vulnerabilitatea exploatată de ransomware cu două luni înainte de începerea atacurilor distructive din urmă cu doi ani.

Totodată, un alt actor principal a fost GandCrab, cu o pondere de 13,8%, în ciuda anunțului făcut de către creatorii săi că acesta nu va mai fi distribuit începând cu cea de-a doua jumătate a trimestrului.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
ransomware
kaspersky