Prima franciză Xiaomi din România a fost deschisă. Planuri pentru noi magazine

Prima franciză Xiaomi din România a fost deschisă. Planuri pentru noi magazine
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 5 dec 2019

Societatea GBR Tronics, cu afaceri de aproape 8 milioane de lei în 2018, a deschis prima franciză din România a producătorului chinez Xiaomi, recunoscut pentru smartphone-urile sale ieftine cu Android, în cadrul showroom-ului din Centrul Vechi al Capitalei, situat pe strada Lipscani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Compania distribuie aproape toate produsele Xiaomi detinate pieții europene, de la trotinete electrice la periuțe de dinți inteligente, de la ultimele telefoane mobile inteligente Mi la becuri pentru casa inteligentă, de la aspiratoare robot la încărcătoare pentru telefonul mobil.

"Intenționăm ca în cursul anului viitor să mai deschidem două magazine cu franciza Xiaomi, unul în Cluj-Napoca în ianuarie sau februarie și celălalt în Capitală, într-un mall. Deschiderea unui magazin presupune investiții de 250.000 de euro, suma care include și stocul de produse", a declarat Teodor Păduraru, unul dintre acționarii GBR Tronics, cu o participație de 33,33% din capitalul social.

Xiaomi intră oficial în România cu Redmi Note 8 Pro CITEȘTE ȘI Xiaomi intră oficial în România cu Redmi Note 8 Pro

Ceilalți acționari sunt Dragoș Valentin Frățilă - 33,33% și Tecton Consultig - 33,34%, controlată de Alina Matei - 1,25% și Bjarne Moller Virenfeldt (cetățean danez) - 98,75%, potrivit www.termene.ro.

Păduraru a fost acționar al Best Computers, companie pe care a vândut-o RTC în 2006.

"La nivelul anului 2021, ne așteptăm ca produsele Xiaomi să asigure un rulaj de un milion de euro, adică o treime din afacerile estimate pentru acel an", a mai spus Păduraru.

GBR Tronics a fost înființată în 2010 și este o societate specializată în importul și distribuția de produce electrocasnice și electronice premium, cum ar fi Dyson, Wahl, Moser, Targus și Marshall. Compania este importator și distribuitor autorizat al căștilor Sennheiser, JBL, Bose și Sony.

La nivelul anului 2018, afacerile GBR Tronics au atins 7,6 miloane de lei, în stagnare față de 2017, iar profitul net a coborât de cinci ori, la 207.613 lei.

În România, unicul distribuitor al produselor Xiaomi este Black Tech Group, companie înființată în 2018 și afaceri de 21,6 milioane de lei în anul precedent, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice.

viewscnt
Afla mai multe despre
xiaomi
franciză
gbr tronics