UE dă 49 milioane euro pentru a stimula inovarea în domeniul securității cibernetice și al sistemelor de protecție

UE dă 49 milioane euro pentru a stimula inovarea în domeniul securității cibernetice și al sistemelor de protecție
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 mai 2020

Comisia Europeană va acorda aproape 41 de milioane de euro prin intermediul programului de cercetare și inovare al UE, Orizont 2020, pentru a sprijini nouă proiecte care vizează găsirea de soluții inovatoare în materie de securitate cibernetică și de protecție a vieții private.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Comisia a anunțat astăzi, 20 mai, că va angaja aproape 41 de milioane de euro prin intermediul programului Orizont 2020, programul de cercetare și inovare al UE, pentru a sprijini nouă proiecte care vizează găsirea de soluții inovatoare în materie de securitate cibernetică și de protecție a vieții private", a informat CE.

Nou jucător: Startup-ul finlandez Happeo deschide birou în România și caută angajați. “Oameni talentați, o dorință de a reuși și mâncare delicioasă – România este o țară plină de potențial!” CITEȘTE ȘI Nou jucător: Startup-ul finlandez Happeo deschide birou în România și caută angajați. “Oameni talentați, o dorință de a reuși și mâncare delicioasă – România este o țară plină de potențial!”

Cinci dintre aceste noi proiecte se vor concentra pe soluții de securitate cibernetică și de protecție a vieții private destinate cetățenilor și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). Celelalte patru proiecte vor contribui la îmbunătățirea unor sisteme de securitate critice, cum ar fi infrastructurile de sănătate și sistemele de transport multimodal. În plus, 21 de proiecte vor fi finanțate prin Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), programul european pentru rețele și infrastructuri, care acoperă și sectorul digital, scrie News.ro.

"Cu un total de 7,6 milioane de euro, aceste din urmă proiecte vor consolida capacitatea UE în materie de securitate cibernetică, pentru ca aceasta să fie mai bine pregătită și să contracareze mai eficient amenințările și incidentele cibernetice. De exemplu, trei spitale din Croația și Letonia își vor spori gradul de pregătire prin implementarea unor îmbunătățiri tehnice și organizatorice, iar în Italia va fi înființat un centru de schimb de informații și de analiză (ISAC) pentru sectorul aviației", precizează CE.

Sprijinul pentru noile proiecte face parte din angajamentul UE de a construi o cultură și capacități solide de securitate cibernetică, pentru a rezista și a răspunde la viitoarele amenințări și atacuri cibernetice. Informații despre proiectele din domeniul securității cibernetice finanțate de UE sunt disponibile pe site-ul CE.

viewscnt
Afla mai multe despre
securitate cibernetica
uniunea europeana
sisteme de protectie