Razer anunță un nou laptop pentru gaming din seria Blade, despre care producătorul susține că este cel mai mic din lume pe gama din care face parte.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Noul Razer Blade are un ecran full HD de 15,6 inch cu o rată de împrospătare de 144 Hz, suport pentru comenzi touch (în varianta 4K) și compatibilitate 100% cu paleta de culori Adobe RGB.
Fiecare laptop este calibrat individual în cadrul procesului de producție pentru a fi livrat cu o gamă ideală de acuratețe a culorilor, iar rama care încadrează ecranul are o lățime de doar 4,9 mm.
Conform celor de la Razer, noul Blade este cel mai mic laptop de gaming din segmentul de 15,6 inch, având o grosime de 16,8 mm. Carcasa este construită dintr-un singur bloc de aluminiu, iar eliminarea căldurii se face folosind camere de vaporizare.
CITEȘTE ȘI VIDEO O nouă vulnerabilitate a procesoarelor grafice a fost descoperită. Repararea va încetini sistemeleLaptopul are la bază a opta generație de procesoare Intel, Core i7-8750H și plăci video din seria NVIDIA GeForce GTX 10, precum GeForce GTX 1060 și GeForce GTX 1070.
Utilizatorii pot opta între o versiune cu 16 GB sau 32 GB memorie RAM și SSD PCIe de 512 GB sau harddisk cu capacitate de până la 2 TB pentru stocare.
Noul Razer Blade poate fi cumpărat din România prin intermediul site-ului oficial, acolo unde prețurile încep de 1.950 de euro. Cea mai scumpă versiune, cu ecran touch 4K, costă 2.900 de euro.