Emmanuel Macron a anunțat că există planuri pentru introducerea unei legi în vederea combaterii „știrilor false”

Emmanuel Macron a anunțat că există planuri pentru introducerea unei legi în vederea combaterii „știrilor false”
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 ian 2018

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că există planuri pentru introducerea unei legi care să combată știrile false, precizând că în timpul alegerilor, utilizatorii rețelelor de socializare vor trebui să respecte reguli mai stricte în privința conținutului pe care îl publică, scrie bbc.com.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Macron a spus că au fost făcute încercări intenționate de a estompa distincția dintre adevăr și minciună și pentru a submina credința oamenilor în democrația liberală, scrie News.ro.

Potrivit corespondenților, Macron s-a gândit la Rusia atunci când a făcut acest anunț. Președintele francez a vorbit anterior despre încercările Moscovei de a manipula opinia europenilor și americanilor.

Fake news în 2017: Cele mai răspândite “știri” în Europa CITEȘTE ȘI Fake news în 2017: Cele mai răspândite “știri” în Europa

Vorbind la un eveniment dedicat presei organizat de Anul Nou, Emmanuel Macron a spus că în prezent este posibilă răspândirea de știri false pe rețelele de socializare, la un cost de câteva mii de euro.

„Mii de conturi de propagandă din rețelele de socializare răspândesc în întreaga lume, în toate limbile, minciuni inventate pentru a afecta imaginea unor politicieni, personalități, figuri publice, jurnaliști”, a spus Macron.

Astfel, președintele francez a propus instituirea unor reguli mai stricte pentru rețelele de socializare în vederea dezvăluirii surselor „aparentelor” știri. 

În plus, potrivit lui Emmanuel Macron, vor fi impuse limite în privința sumelor care pot fi investite pentru promovarea unor știri în rețelele de socializare.

„Ne vom dezvolta legislația pentru a proteja democrația de aceste știri false”, a spus el, citat de AFP.

Macron a mai precizat că autoritatea de reglementare a conținutului audiovizual din Franța va primi puterea de a „combate orice încercare de destabilizare a posturilor de televiziune controlate sau influențate de alte țări”.

În mai, la o conferință de presă comună cu președintele rus Vladimir Putin, Emmanuel Macron a criticat RT și Sputnik, acuzându-le că răspândesc o „propagandă înșelătoare”. De atunci, RT a lansat un post de televiziune în limba franceză.

viewscnt
Afla mai multe despre
macron
stiri false