Dezvoltatorul israelian Hagag Development Europe transformă fostul sediu al Petrom din Calea Victoriei în clădire de birouri

Dezvoltatorul israelian Hagag Development Europe transformă fostul sediu al Petrom din Calea Victoriei în clădire de birouri
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 iul 2018

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe, parte a Hagag Group din Israel, va investi 8 milioane de euro în  consolidarea și modernizarea fostului sediu Petrom din Calea Victoriei pe care l-a achiziționat în luna mai, primul proiect dedicat segmentului imobiliar de birouri al companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Lucrările de consolidare și modernizare vor fi finalizate în cea de a doua parte a anului 2019. 

Clădirea beneficiază de o suprafață totală de 7.300 metri pătrați construiți și 6.000 metri pătrați suprafață totală închiriabilă, iar regimul de înălțime va rămâne, ca până în prezent, P+7. 

H Victoriei 109 va menține trăsăturile arhitectonice ale clădirii și-i va readuce fațada la imaginea sa originală. 

Legea care a scos forțat sute de firme de la parterul blocurilor cu risc seismic a fost relaxată. Noi condiții pentru magazine, restaurante și cinematografe CITEȘTE ȘI Legea care a scos forțat sute de firme de la parterul blocurilor cu risc seismic a fost relaxată. Noi condiții pentru magazine, restaurante și cinematografe

Hagag Development Europe este implicată și în construcția a două ansambluri imobiliare de lux în București.

Portofoliul companiei pe plan local include, la momentul actual, cinci proprietăți: două terenuri în zona Pipera, un teren în zona Primăverii și două clădiri situate pe Calea Victoriei. 

Conducerea companiei nu exclude, ca și plan de viitor, listarea Hagag Development Europe în cadrul altor Burse de Valori de pe teritoriul Europei și, eventual, alte continente.

Hagag Development Europe este un dezvoltator imobiliar specializat în proiecte rezidențiale și comerciale în România. Compania este implicată în achiziționarea, dezvoltarea și renovarea unor imobile și proiecte care implică mai mult de 150 de milioane de euro investite în zonele de lux și de dezvoltare ale Bucureștiului. 

Înființat în 2003, Hagag Group activează ca investitor internațional specializat în dezvoltarea, managementul și marketingul proiectelor imobiliare.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrom
hagag
cladire de birouri