EXCLUSIV FOTO Hagag preia proiectul inițiat de antrenorul Cosmin Olăroiu în locul fostei fabrici Izolatorul, transformată de Guvernul Petre Roman, și intră pe un nou segment de piață

EXCLUSIV FOTO Hagag preia proiectul inițiat de antrenorul Cosmin Olăroiu în locul fostei fabrici Izolatorul, transformată de Guvernul Petre Roman, și intră pe un nou segment de piață

Yitzhak Hagag, cofondator și acționar Hagag Development Europe, alături de proiectul inițiat de Cosmin Olăroiu

scris 9 ian 2023
Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Hagag Development Europe, controlat de omul de afaceri Yitzhak Hagag, a preluat proiectul rezidențial inițiat de antrenorul de fotbal Cosmin Olăroiu în locul fostei fabrici Izolatorul din zona Electronicii a Bucureștiului, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară. În zonă sunt în pregătire proiecte rezidențiale care propun construcția a câteva mii de apartamente.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cosmin Olăroiu, unul dintre cei mai bine cotați antrenori români de fotbal, și o parteneră de afaceri a acestuia, Roxana Tănase, controlează din toamna anului 2016, cu câte 50% din acțiuni fiecare, firma Izolatorul SA, care opera fabrica omonimă de produse de izolare și etanșare din București. Cei doi au inițiat pe terenul fostei fabrici un ansamblu rezidențial format din 7 blocuri cu 8 și 10 etaje
EXCLUSIV Gigantul american Oracle intenționează să renunțe la cel puțin o treime din birourile sale din România, cu peste 4.300 de angajați CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gigantul american Oracle intenționează să renunțe la cel puțin o treime din birourile sale din România, cu peste 4.300 de angajați

Primăria Sectorului 2 a autorizat o primă etapă de dezvoltare care prinde 4 blocuri a câte 10 etaje cu 245 de locuințe, 5 spații comerciale și 380 de locuri de parcare. Olăroiu și partenera sa de afaceri au început săpăturile încă din iunie 2021 și au promovat pe piață proiectul denumit Obor East Residence.

Pe parcursul lucrărilor, proiectul a fost scos la vânzare, fiind afișate, în acest sens, anunțuri pe gardul proprietății.
 
Astfel, Hagag a ajuns la un acord cu Cosmin Olăroiu și Roxana Tănase, prin care a preluat prima bucată de teren autorizată și cu construcția începută, adică o suprafață de circa 10.000 de metri pătrați din totalul de circa 18.000 de metri pătrați ai întregii foste platforme industriale. Valoarea de tranzacționare a întregii proprietăți poate fi estimată la peste 7 milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro. 

În acest moment, pe gardul care înconjoară toată proprietatea este anunțat un nou proiect marca Hagag, denumit H East Residence, iar biroul de vânzări de aici poartă aceeași denumire. 
 
Contactați de Profit.ro, reprezentanții Hagag și cei ai proiectului Obor East Residence nu au răspuns până la publicarea acestui articol.

Construcția proiectului a fost începută de firma de construcții Steda Residence, deținută integral de Olăroiu. 
 
Preluarea acestui proiect reprezintă intrarea Hagag pe un nou segment de piață, dedicat apartamentelor middle market, în contextul în care celelalte proiecte rezidențiale ale dezvoltatorului sunt dedicate sectorului premium al pieței. 
EXCLUSIV Gigantul american Adobe își revizuiește strategia de dublare a centrului din România, cel mai mare din zona EMEA CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gigantul american Adobe își revizuiește strategia de dublare a centrului din România, cel mai mare din zona EMEA

Pe Șoseaua Electronicii sunt în diferite etape de autorizare sau construcție mai multe proiecte rezidențiale. Omul de afaceri Petre Niculae, cel mai mare dezvoltator de apartamente din Sectorul 6, a început construcția unui ansamblu cu peste 900 de apartamente pe Șoseaua Electronicii. Lângă el, milionarului israelian Ron Izaki, proprietarul Atlas Estates, a fost autorizat să construiască un ansamblu rezidențial cu 725 de apartamente în locul fostei fabrici de ulei Solaris, dar încă nu a început lucrările. Învecinat este un teren al Sintofarm, care a proiectat aici un ansamblu rezidențial cu 3 clădiri cu 29 de etaje, 3 clădiri cu 19 etaje, 5 clădiri cu 14 etaje, 5 clădiri cu 6 etaje și 8 de 4 etaje, potrivit documentațiilor publice.

Peste drum de acestea, o companie a CDI Transport Intern și Internațional, unul dintre cei mai mari transportatori rutieri de persoane din România, analizează potențialul imobiliar al platformei pe care o deține în zonă, pentru a o putea vinde în cazul unei oferte.

 
În zona Obor mai sunt proiectate o serie de alte dezvoltări imobiliare pe foste sau actuale platforme industriale printre care se numără Aversa, Mecanica Fină, Diasfin și Carmesin.
 
 
Izolatorul este fosta Întreprindere de Materiale Izolatoare București din perioada comunistă, transformată de Guvernul Petre Roman în societate comercială pe acțiuni, în 1990.
 
Este, de altfel, una dintre primele companii înregistrate oficial după Revoluție, având un cod unic de înregistrare format doar din trei cifre.
 
Fabrica a fost privatizată în a doua jumătate a anilor ’90 prin metoda MEBO, acțiunile fiind preluate de salariați și de managementul societății. Compania producea garnituri de etanșare, covoare și folii PVC, copertine, prelate auto, produse din plută, produse din poliester armat cu fibră de sticlă și cofraje din carton căptușit cu folie de aluminiu.
 
Evoluția Hagag
 
Portofoliul imobiliar românesc al Hagag depășește valoarea de 200 de milioane de euro, potrivit propriilor anunțuri. A finalizat până acum restaurarea fostului sediu Petrom de pe Calea Victoriei 109, transformat în spații comerciale și pentru birouri; restaurarea clădirii istorice de pe Calea Victoriei 139, care s-a transformat în 33 de apartamente; faza întâi (primele 5 blocuri) dintr-un complex rezidențial dezvoltat pe malul lacului Pipera din Voluntari, care va cuprinde, la final, 17 blocuri cu 1.350 de apartamente, o investiție de 90 de milioane de euro; și clădirea de birouri H Tudor Arghezi 21.

Hagag mai deține Palatul Știrbei, pentru renovarea căruia a alocat un buget de 20 de milioane de euro; un teren în cartierul Primăverii, cumpărat de la omul de afaceri Iulian Aronovici cu 3.200 de euro/metru pătrat, pe care construiește un bloc cu 35 de apartamente de lux; un teren tot în Primăverii, cumpărat de la omul de afaceri Radu Dimofte cu peste 5.800 de euro/metru pătrat, pe care vrea să construiască un bloc cu 18 apartamente de lux. Clădirea Institutului de Proiectare pentru Construcții Tipizate (I.P.C.T.) va cuprinde, după reabilitare, un mix de spații comerciale și de birouri.

CONFIRMARE Dezvoltatorul Atenor, susținut de milionari din Belgia, vinde complexul de birouri @expo CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Dezvoltatorul Atenor, susținut de milionari din Belgia, vinde complexul de birouri @expo

De asemenea, a mai cumpărat și sediul Institutului de Studii și Proiectări Hidroenergetice (ISPH) din centrul Bucureștiului, pe care îl va renova și transforma în hotel. În plus, dezvoltatorul imobiliar a anunțat că a cumpărat hotelul Susai din Predeal de la omul de afaceri Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax Group, și că va investi în renovarea lui 60 de milioane de euro, pentru a atinge un standard de minim 5 stele.

Profit.ro a mai scris că Hagag a intrat într-o tranzacție cu grupul de investiții al miliardarului Teddy Sagi pentru achiziția clădirilor de birouri pe care acesta le are în România. De asemenea, este în proces de achiziție a unui complex de birouri deținut de grupul canadian SNC-Lavalin. Proprietatea vizată urmează a fi transformată în hotel și este localizată aproape de Palatul Știrbei și fostul sediu Petrom de pe Calea Victoriei, București, ambele în portofoliul Hagag.

Investitorul este într-un acord de cumpărare și cu familia Caramihai, care deține restaurantul Casa Albă, pentru 3 loturi de teren din Pădurea Băneasa cu o suprafață de 22.300 de metri pătrați și un preț de 15,5 milioane euro. Totodată, a semnat un acord și cu o companie a grupului austriac A-Heat, care deține complexul de wellness Therme din Balotești, pentru achiziția unui teren din Pădurea Băneasa pe care este autorizată construcția a sute de apartamente.

Hagag este în curs de a achiziționa celebrul hotel Rex din Mamaia de la moștenitorii lui Dan Adamescu și se regăsește și pe lista cumpărătorilor interesați de achiziția clădirii Casei de Modă Venus din centrul Bucureștiului.

viewscnt
Afla mai multe despre
hagag
cosmin olaroiu
izolatorul