EXCLUSIV Investitorul imobiliar Daniel Avny pregătește construcția unui spital în locul unei hale a fostei I.C.E. Felix din Pipera

EXCLUSIV Investitorul imobiliar Daniel Avny pregătește construcția unui spital în locul unei hale a fostei I.C.E. Felix din Pipera

Clădirea care urmează a fi transformată în spital găzduiește acum clinica medicală Donna Medical Center

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 3 feb 2021

Omul de afaceri israelian Daniel Avny, administratorul dezvoltatorului imobiliar Multigalaxy, strânge avizele necesare construcției unui spital în locul unei hale modernizate ce aparținuse, în trecut, de Întreprinderea de Calculatoare Electronice (I.C.E.) Felix din Pipera, București, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Investiția este într-o etapă de început, în care a fost obținut un aviz de urbanism cu scopul consolidării și extinderii construcției existente, care are o suprafață de aproape 3.700 de metri pătrați, pănă la 5.000 de metri pătrați, prin adăugarea unui etaj suplimentar și schimbarea de funcțiune în spital.

De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online CITEȘTE ȘI De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online

Un etaj din clădirea existentă este închirat din 2019 de Donna Medical Center, care și-a deschis aici al doilea său centru medical. Operatorul medical, fondat de doctorul Elena-Claudia Teodorescu în 2011, a investit 2,4 milioane de euro în noua clinică, din care 1,9 milioane de euro într-un aparat RMN, iar restul în amenajarea și mobilarea clinicii și în dotările cabinetelor medicale.

„Nu vă pot oferi detalii despre investiție, pentru că încă nu s-a închis definitiv. Sunt încă discuții. Investiția ar putea fi susținută de mai mulți operatori privați din sănătate. Dacă nu iese, vom continua să închiriem spațiile. În urma reconversiei vor rezulta, în total, 5.000 de metri pătrați“, a declarat, pentru Profit.ro, Daniel Avny, administratorul dezvoltatorului imobiliar Multigalaxy.

Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid CITEȘTE ȘI Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid

Investitorul mai deține două clădiri de birouri de dimensiuni medii, construite pe bucăți de teren adiacente fostei fabrici de calculatoare. Cea mai mare dintre acestea, cu o suprafață de circa 15.000 de metri pătrați, a fost închiriată, o perioadă, de OMV Petrom, însă acum este goală.

„Petrom a plecat și suntem în discuții pentru diferite soluții de valorificare a clădirii, printre care și vânzarea“, spune Avny.

Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat? CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?

Celălalt imobil, cu o suprafață de 7.200 de metri pătrați, are ca principal chiriaș clinica Medicover Pipera.


De-a lungul timpului, fosta Întreprindere de Calculatoare Electronice (I.C.E.) Felix a fost împărțită între mai mulți investitori. Un lot de circa 30.000 de metri pătrați din fosta fabrică, amplasat chiar în spatele stației de metrou Pipera, a fost preluat de distribuitorul de medicamente Farmexim, controlat la acea vreme de omul de afaceri Ovidiu Buluc, și vândut în vara anului 2014 companiei Globalworth, la un preț de 14,3 milioane de euro. Globalworth a construit în loc Globalworth Campus, noul sediu Amazon și cel mai scump proiect imobiliar dezvoltat de companie în România, cu o valoare de peste 200 de milioane de euro.

O altă bucată din fabrică îi aparține lui Romeo Pomponiu, proprietarul rețelei de magazine Steilmann. Terenul acestuia mărginește imobilele Multigalaxy, iar proprietarul intenționează să dezvolte o clădire de birouri pe acest lot sau să vândă, potrivit informațiilor transmise către Profit.ro.

Situația dificilă traversată de sectorul birourilor determină tot mai mulți proprietari de spații să găsească soluții de reconversie a clădirilor rămase goale. Cele mai multe cazuri apărute public vin din zona reconversiei în locuințe.

EXCLUSIV FOTO Gheorghe Buzdugan, supranumit „Regele Betoanelor“, intră pe piața locuințelor de lux din București, după ce a cumpărat clădirea de birouri dezvoltată de Edi Iordănescu CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Gheorghe Buzdugan, supranumit „Regele Betoanelor“, intră pe piața locuințelor de lux din București, după ce a cumpărat clădirea de birouri dezvoltată de Edi Iordănescu

Printre investitorii care pregătesc transformarea de spații de birouri în spații de locuit se numără omul de afaceri Liviu Tudor, cel mai mare proprietar român de spații de birouri, care a anunțat că intenționează să amenajeze spații de locuit pe 30% din suprafața uneia dintre clădirile de birouri din cadrul Novo Park din Pipera, proiect inițiat în urmă cu 3 ani și fără legătură cu pandemia, după cum a transmis acesta Profit.ro.

Și One United a anunțat transformarea în spații de locuit a unui imobil din cadrul One Verdi Park, proiectat inițial ca birouri, după ce hotărâse, în prealabil, să transforme un hotel în apartamente în cadrul proiectului One Floreasca Towers din București, a cărui construcție este programată pentru anul acesta.

De asemenea, cum a anunțat Profit.ro, omul de afaceri Dorin Mateiu, unul dintre cei mai bogați și discreți români, care în toamna anului 2017 a vândut producătorii de mezeluri Elit și Vericom gigantului american Smithfield Foods, a decis să transforme în apartamente clădirea de birouri pe care a început să o construiască în locul fostului Cinema Grivița din zona bucureșteană Basarab, din cauza pandemiei care a dus la scăderea cererii pentru spații dedicate firmelor.

În aceeași notă, omul de afaceri irakian Tomah Kahled, proprietarul complexului comercial Sir din București, a decis să transforme în apartamente de închiriat cele 5 etaje cu spații de birouri ale proiectului Fundeni Tower, finalizat în 2018 vizavi de Spitalul Fundeni, după ce a constatat că nu are cerere în zonă.

viewscnt
Afla mai multe despre
daniel avny
ice felix
spital