EXCLUSIV WDP, coordonat de o familie de milionari din Belgia, cumpără în România, de la operatorul unei turnătorii de alamă, un teren pentru un nou parc logistic

EXCLUSIV WDP, coordonat de o familie de milionari din Belgia, cumpără în România, de la operatorul unei turnătorii de alamă, un teren pentru un nou parc logistic

Parcul logistic WDP din Ștefăneștii de Jos

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 5 oct 2022

Dezvoltatorul Warehouses De Pauw (WDP), al cărui principal acționar este una dintre cele mai bogate familii din Belgia, a cumpărat un teren de 6,5 hectare în Popești-Leordeni de la compania Romafond, ce operează o turnătorie de lingouri de alamă - unul dintre cei mai mari angajatori din municipiul doljean Băilești, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, președinte al Universității Harvard și economist șef al Băncii Mondiale, cel care a anticipat actuala criză inflaționistă, deschide Gala Profit.ro. Premii speciale, într-un an special

Terenul tranzacționat este amplasat aproape de ansamblul rezidențial Confort City din Popești-Leordeni, cu acces la Splaiul Unirii, la Centura Bucureștiului și la Autostrada A2.

Compania Romafond, deținută integral de Cristina Ciobanu, a cumpărat terenul în 2019, l-a trecut în intravilanul localității Popești-Leordeni și a obținut un Plan Urbanistic Zonal pentru autorizarea unui ansamblu de clădiri cu 10 etaje cu destinația de servicii, comerț și birouri.

CONFIRMARE FOTO STC Partners, companie lansată de foști manageri Strabag, pregătește Quartier Azuga CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO STC Partners, companie lansată de foști manageri Strabag, pregătește Quartier Azuga

Recent, Romafond a obținut modificarea acestor reglementări urbanistice și transformarea zonei într-una dedicată unui parc logistic cu clădiri de până la 4 etaje și posibilitatea de a construi până la 36.000 de metri pătrați de hale.

Cristina Ciobanu a înființat Romafond în 2006, alături de patru italieni, printre care proprietarii turnătoriei Metalco din provincia italiană Brescia. Ciobanu a rămas unic asociat al societății în 2009, iar din 2014 gestionează o turnătorie în apropiere de Băilești, care are acum două cuptoare cu inducție electrică de 4 tone și 6 tone în care obține lingouri din deșeuri de alamă.

Romafond este unul dintre cei mai mari angajatori din Băilești, potrivit datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții WDP nu au dorit că comenteze informația, iar cei ai Romafond nu au răspuns până la publicarea acestui articol.

EXCLUSIV FOTO Milionarul belgian Jan Van Geet, proprietarul VGP, încheie în România una dintre cele mai mari tranzacții cu teren ale anului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Milionarul belgian Jan Van Geet, proprietarul VGP, încheie în România una dintre cele mai mari tranzacții cu teren ale anului Belgienii de la WDP mai dezvoltă tot lângă București și parcul din Ștefăneștii de Jos, care are o suprafață totală de 280.000 de metri pătrați și chiriași precum Metro, LPP, Auchan, Toya, Lecom și viitorul centrul regional de distribuție al grupului CCC.

Dezvoltatorul a mai achiziționat, tot în prima parte a acestui an, și parcul logistic Arad Business Park, tranzacție care a asigurat ieșirea de pe piața românească a fondului britanic de investiții Stage Capital.

De altfel, WDP a anunțat că a investit 37 de milioane de euro în achiziția de terenuri și proiecte noi în prima jumătate a acestui an, sumă care include și terenul din Popești-Leordeni.

În prima jumătate a anului, investitorul belgian a finalizat proiecte de 39 milioane de euro reprezentând spații logistice pentru retaileri precum Metro, Auchan și Profi. La finalul anului 2021, WDP a finalizat investiții de 69 milioane euro reprezentând 128.553 metri pătrați construiți în Ștefăneștii de Jos, Cluj, Craiova și Paulești. Printre beneficiari se numără Decathlon, LPP, Eobuwie, Profi, Rosi și Metro – extindere.
EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl își consolidează poziția imobiliară într-o zonă în plină dezvoltare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl își consolidează poziția imobiliară într-o zonă în plină dezvoltare Cu o valoare de 854 de milioane de euro, portofoliul românesc al WDP are o pondere de 16% în valoarea totală a proprietăților grupului, depășită doar de Olanda și Belgia. În plus, compania deține rezerve de teren cu o valoare cumulată de aproape 82 de milioane de euro, iar proiectele sale în curs de dezvoltare pe piața locală sunt evaluate la 64,5 milioane euro.

Suprafața totală de circa 1,2 milioane de metri pătrați gestionată de WDP în România îi conferă poziția secundă în topul celor mai mari proprietari de spații industrial-logistice, după CTP. Proprietățile din România le-au adus belgienilor venituri din închiriere de aproape 30 milioane de euro, în primele 6 luni din 2022.

Familia de investitori Jos de Pauw, cu exponentul său Tony De Pauw, care conduce afacerile WDP, deține 23,3% din companie, care este listată la bursa Euronext din Bruxelles. Familia este creditată de publicația belgiană De Rijkste Belgen cu o avere de 779,4 milioane de euro, ceea ce o plasează pe locul 45 în topul celor mai bogați belgieni.

O serie de milionari belgieni au ajuns să investească în România la recomandarea unor parteneri sau cu ajutorul unor antreprenori români. Aceștia au plasat până acum peste 2 miliarde de euro în proprietăți românești. Printre ei se numără Patrick Van Den Bossche și Marc Lebbe – fondatorii Liebrecht & WooD, Steven Van Den Bossche și Carl Decoopman – proprietarii BelRom, Jan Van Geet – care controlează VGP, Frank Donck – acționar în cadrul Atenor, familia antreprenorului Jan De Clerk – care deține Alinso Group, familia lui Luc Geuten – care controlează Mitiska, familia Kerckhof – care deține Vabeld, Christian Dumolin – proprietarul Koramic Real Estate, Jan Demeyere și Didier Balcaen – fondatorii Speedwell sau fostul pilot de raliuri Yves Weerts.

Infografic realizat de Alexandru Urzică

 

viewscnt
Afla mai multe despre
wdp
romafond