Holcim România are un nou CEO

Holcim România are un nou CEO
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 2 feb 2018

Horia Adrian, cu peste 18 ani de experiență de management în cadrul grupului LafargeHolcim, l-a înlocuit pe Sofiane Benmaghnia în poziția de CEO al producătorului de ciment Holcim România. Horia Adrian va prelua, totodată, și rolul de market head al LafargeHolcim pentru Europa emergentă, care cuprinde Serbia, Bulgaria, Moldova și Azerbaidjan.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sofiane Benmaghnia, care a condus operațiunile locale în ultimii doi ani, a ales să se dedice unor proiecte personale în afara grupului.

Grupul LafargeHolcim, cu sediul central în Jona, Elveția, a fost format prin fuziunea companiilor Lafarge (Franța) și Holcim (Elveția), finalizată în luna iulie a anului 2015.

Acționarul majoritar de la Boromir Prod lansează ofertă de cumpărare pentru cele 5,7% din acțiuni deținute de investitorii de portofoliu, operațiune de piață ce poate urca la 1 milion de euro CITEȘTE ȘI Acționarul majoritar de la Boromir Prod lansează ofertă de cumpărare pentru cele 5,7% din acțiuni deținute de investitorii de portofoliu, operațiune de piață ce poate urca la 1 milion de euro

În România, activele Lafarge au fost preluate de producătorul irlandez de ciment CRH, tranzacția fiind finalizată în luna august a anului 2016.

LafargeHolcim a păstrat activele Holcim, 2 fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare, 13 stații ecologice de betoane, 3 stații de agregate, 2 stații de lianți speciali și terminale de ciment în București, Turda și Roman. De-a lungul tim­pului, Holcim a in­vestit pe plan local peste 700 milioane euro, controlând în pre­zent două fabrici de ci­ment la Câmpulung și Aleșd.

Holcim are aproximativ 800 angajați în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
holcim
ceo
horia adrian
ciment
lafargeholcim
sofiane benmaghnia