Lone Star își vinde participația la GTC, unul dintre cei mai vechi dezvoltatori imobiliari din România. Fondul american, printre cele mai mari din lume, vrea să iasă de pe piața locală

Lone Star își vinde participația la GTC, unul dintre cei mai vechi dezvoltatori imobiliari din România. Fondul american, printre cele mai mari din lume, vrea să iasă de pe piața locală
scris 3 apr 2018

Fondul american de private equity Lone Star, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume, vrea să vândă participația de peste 61% pe care o deține la dezvoltatorul imobiliar Global Trade Center (GTC), înregistrat în Polonia, cu active de circa 240 de milioane de euro în România, către un investitor strategic sau financiar.

Lone Star a contractat UBS și JP Morgan pentru a analiza opțiunile legate de participația pe care o deține la compania de real estate.

GTC este evaluată la 4,3 miliarde de zloți (1,3 miliarde dolari) și este listată pe bursa de la Varșovia. Acțiunile companiei au pierdut circa 7% de la începutul anului după o evoluție semnificativ pozitivă în 2017, potrivit Reuters.

Compania este prezentă în Polonia, Serbia, Ungaria, Romania, Bulgaria și Croația.

CPI Property, controlat de miliardarul ceh Radovan Vitek, vrea deja să vândă mall-ul din România, abia preluat în urmă cu 1 an. Tranzacția a fost cea mai mare achiziție din istoria grupului ceh CITEȘTE ȘI CPI Property, controlat de miliardarul ceh Radovan Vitek, vrea deja să vândă mall-ul din România, abia preluat în urmă cu 1 an. Tranzacția a fost cea mai mare achiziție din istoria grupului ceh

România reprezintă pentru GTC a treia piață din Europa Centrală și de Est, în funcție de veniturile generate, după Polonia și Ungaria, deși din punct de vedere al valorii activelor deținute este a patra.

În prezent, GTC deține în București 4 clădiri de birouri (City Gate, Premium Point, Premium Plaza și Cascade Office Building) cu o suprafață totală de 67.000 metri pătrați și cu o valoare de piață de aproape 196 milioane de euro.

Cel mai valoros activ al companiei este proiectul City Gate, de 47.000 metri pătrați, unde au sediul Rompetrol, Microsoft, E.On sau Telekom, acesta fiind evaluat la 147 milioane de euro.

GTC este unul dintre cei mai vechi dezvoltatori imobiliari de pe piața locală. Compania a dezvoltat în România o rețea de centre comerciale în provincie, dar toate au fost vândute în pierdere. GTC a mai dezvoltat și două ansambluri rezidențiale, FeliCity și Rose Garden, ambele în București. Proiectul Felicity a fost preluat de o subsidiară a Unicredit Bank, care a șters astfel datoria GTC.

Lone Star, fondat în 1995, investește la nivel mondial în imobiliare și alte active financiare, avansând de la creare angajamente de capital în valoare totală de peste 70 de miliarde de dolari. 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
gtc
imobiliare
lone stare
global trade center
romania
real estate
polonia