Autoritățile americane susțin că PMI nu a prezentat dovezi concludente că dispozitivele IQOS sunt mai puțin riscante decât țigaretele tradiționale. Acțiunile PMI și Altria s-au depreciat

Autoritățile americane susțin că PMI nu a prezentat dovezi concludente că dispozitivele IQOS sunt mai puțin riscante decât țigaretele tradiționale. Acțiunile PMI și Altria s-au depreciat
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 25 ian 2018

O comisie consultativă de experți independenți a agenției americane de reglementare în domeniul sănătății, Food & Drug Administration (FDA), a respins astăzi solicitarea companiei Philip Morris International (PMI) de a recunoaște caracterul mai puțin nociv și riscant al dispozitivelor de fumat IQOS comparativ cu țigaretele tradiționale, susținând că PMI nu a prezentat dovezi concludente în acest sens, chiar dacă a fost de acord totodată că IQOS-urile reduc într-adevăr cantitățile de produse chimice dăunătoare inhalate de utilizatori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

O comisie consultativă de experți independenți a FDA a apreciat, potrivit Bloomberg, cu 8 voturi pentru, 0 împotrivă și o abținere că PMI nu a demonstrat că IQOS-urile sunt mai puțin riscante pentru fumători decât țigaretele tradiționale.

Comisia a mai apreciat, cu 5 voturi pentru și 4 împotrivă, că PMI nu a reușit să demonstreze că dispozitivele IQOS sunt mai puțin nocive decât țigaretele tradiționale chiar dacă a votat, totodată, cu 8 voturi pentru și 1 împotrivă, că IQOS-urile reduc într-adevăr cantitățile de produse chimice dăunătoare inhalate de utilizatori.

Potrivit Bloomberg, în urma deciziei comisiei FDA, acțiunile PMI s-a depreciat cu 6,9%, iar cele ale companiei partenere din SUA, Altria, care a și susținut cazul IQOS în fața FDA, au scăzut cu 5,5%.

Lansat în Japonia în 2015, iar pe piața din România la finalul aceluiași an, dispozitivul electronic IQOS este un produs inovator, destinat fumătorilor adulți. Dispozitivul IQOS propune mod nou de a utiliza tutunul prin încălzire - fără ardere, fără fum, fără scrum și cu mai puțin miros. HEETS sunt produsele din tutun care se folosesc împreună cu dispozitivul IQOS.

În acest an, Philip Morris a început producția în România, în fabrica de la Otopeni, a produselor din tutun cu potențial de risc redus. În luna iulie a acestui an, PMI a anunțat că va transforma fabrica de țigări din Otopeni într-o unitate de producție a rezervelor din tutun pentru dispozitive IQOS, investind în acest sens aproape jumătate de miliard de euro. Anul trecut au fost produse și exportate peste 2 miliarde de rezerve de tutun în fabrica din Otopeni.

FOTO Samsung a prezentat primul televizor modular CITEȘTE ȘI FOTO Samsung a prezentat primul televizor modular

Fabrica din Otopeni este cea de-a treia fabrică Philip Morris International care va produce rezerve de tutun, după cele din Italia și Grecia. Finalizarea retehnologizării fabricii era estimată pentru 2020.

Dispozitivele IQOS produse în România de Philip Morris ajunseseră, în luna octombrie 2017, la o cotă de piață de 1,4% din total consum de tutun din România. Potrivit unui grafic prezentat în cadrul Morgan Stanley Global Consumer & Retail Conference de directorul financiar al Philip Morris, Jacek Olczak, “fumatul” prin intermediul dispozitivelor IQOS în România a evoluat de la o cotă de piață de 0,1%, în trimestrul al treilea al anului trecut, la 0,8% în trimestrul similar al acestui an. În luna octombrie, susține Olczak, dispozitivele IQOS înregistrau o cotă de piață de 1,4%. România se află pe poziția a treia în Europa în ceea ce privește preferința consumatorilor de tutun pentru respectivele dispozitive. Pe primul loc se situează Grecia, unde acestea au o cotă de piață de 2,5%, urmată de Portugalia, cu 1,6%. În Italia, unde se află o altă fabrică Philip Morris, care, alături de cea de la Otopeni, produce rezerve de tutun pentru aceste dispozitive, cota de piață a acestora este de doar 0,9%, iar în Elveția, de 1,1%.

La nivel global, în prezent, aproximativ 4 milioane de consumatori din peste 30 de state utilizează IQOS.

viewscnt
Afla mai multe despre
tigari
iqos
heets
sua