Confirmare: Berarul român URBB, producătorul berilor Carlsberg și Tuborg pe piața locală, și-a schimbat președintele

Confirmare: Berarul român URBB, producătorul berilor Carlsberg și Tuborg pe piața locală, și-a schimbat președintele
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 11 apr 2019

Berarul român United Romanian Breweries Bereprod (URBB), controlat de grupul israelian Central Bottling Company (CBC), confirmă informațiile transmise anterior de Profit.ro privind instalarea lui Kobi Dar, vicepreședinte supply chain al Tuborg România, în poziția de președinte al companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Până la acest moment, președinte al URBB era Shachar Shaine, anterior și președinte al Asociației Berarii României.

Kobi Dar a absolvit Institutul de Tehnologie Technion din Haifa, Israel, în 1996, și a urmat un Executive MBA la Universitatea din Tel Aviv între 2003 și 2005. Pe parcursul celor aproape 20 de ani de carieră, Kobi Dar a deținut funcții de top management în departamente diverse, de la logistic, la operațional și strategie, având experiență în cadrul industriei de băuturi. 

 

În România, grupul israelian controlează, prin intermediul holdingului financiar International Breweries (Netherlands) BV, companiile United Romanian Breweries Bereprod (URBB), producătorul berilor Carlsberg și Tuborg pe piața locală, Carlsom Beverage și producătorul de apă minerală Bilbor Mineral Water, aflat în insolvență.

viewscnt
Afla mai multe despre
clover industries
central bottling company
cbc
oferta
achizitie
urbb
lactate