Consiliul Concurenței a constatat că Sun Wave Pharma a încălcat Legea privind combaterea concurenței neloiale pe piața distribuției suplimentelor alimentare.
Autoritatea de concurență anunță că a stabilit, în urma unei cercetări aprofundate, că Sun Wave Pharma a exercitat presiuni asupra producătorului Geltec Private Ltd. cu scopul de a înceta livrarea suplimentelor alimentare către Bleu Pharma SRL, competitorul său pe piața din România.

„Am interzis companiei Sun Wave Pharma SRL să utilizeze astfel de practici, deoarece contravin practicilor cinstite și afectează negativ mediul de afaceri, destabilizând activitatea jucătorilor pe piață”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
De asemenea, pe baza deciziei autorității de concurență, compania afectată, Bleu Pharma SRL, se poate adresa instanței pentru a solicita despăgubiri.
Analiza a fost declanșată în anul 2024, în urma sesizării făcute de Bleu Pharma SRL, iar în cadrul acesteia, a fost efectuată o inspecție inopinată la sediul Sun Wave Pharma SRL.
Potrivit Legii 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, în cazul practicilor comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube concurenților, Consiliul Concurenței poate să dispună măsuri pentru interzicerea faptei și să emită o decizie în baza căreia instanța de judecată poate acorda despăgubiri pentru compania prejudiciată de respectiva practică de concurență neloială.