Cu un provizion consistent, IKEA a reintrat pe pierdere în România

Cu un provizion consistent, IKEA a reintrat pe pierdere în România
scris 16 sep 2019

Retailerul suedez IKEA a reintrat pe pierdere în România deși a avut cele mai mari afaceri de la lansare, relevă date transmise acum la Ministerul Finanțelor pentru anul trecut.

Compania, cu 1.158 angajați, aproape dublu față de anul precedent, a avut în 2018 afaceri de 679,8 milioane lei și o pierdere de peste 8 milioane lei, dar cu un provizion de 12,8 milioane lei. Ultimul an cu pierdere raportată a fost 2013, cu circa 2 milioane lei.

Recent, IKEA a inaugurat la Constanța cel de-al treilea centru de colectare din întreaga țară, după cele din Brașov și Timișoara. 

Clienții retailerului scandinav din Constanța, dar și din județele învecinate au posibilitatea să ridice produsele comandate online. Totodată, aceștia vor avea în curând la dispoziție și puncte digitale de comandă, unde își vor putea configura mobilierul, vizualiza ansambluri de bucătării sau dormitoare, iar în viitorul apropiat, în acest pick-up point va fi inaugurat și un showroom de mici dimensiuni. 

Nike își retrage unele produse din China după ce unul dintre designerii săi și-a exprimat susținerea față de protestele din Hong Kong CITEȘTE ȘI Nike își retrage unele produse din China după ce unul dintre designerii săi și-a exprimat susținerea față de protestele din Hong Kong

În vară, IKEA a deschis magazinul Pallady, București, al doilea magazin al companiei în România și prezentat ca fiind cel mai mare din Sud-Estul Europei.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
ikea
cifre