FOTO Teilor deschide un nou magazin în Budapesta

FOTO Teilor deschide un nou magazin în Budapesta
scris 9 aug 2022

Teilor, lanțul de magazine de bijuterii de lux, cu prezență în regiunea Europei Centrale și de Est, își continuă expansiunea în Ungaria prin deschiderea unui nou magazin în Budapesta. Astăzi, Teilor deține trei magazine în Ungaria și un număr total de 62 de magazine fizice, fiind prezent în 5 țări din Europa Centrală și de Est.

„Pentru noi, Ungaria reprezintă una dintre cele mai importante piețe internaționale în momentul de față, iar evoluția magazinelor Teilor ne-a încurajat să ne extindem prezența în această țară. Brandul Teilor a fost construit astfel încât să permită dezvoltarea în afara granițelor României, produsele vândute în magazinele noastre având un public larg, fără a exista o limitare geografică pentru ele. Obiectivul nostru este, odată cu deschiderea unei noi locații, să le oferim clienților o experiență de lux, iar calitatea produselor, consilierea și arhitectura magazinului reprezintă pentru noi diferențiatori importanți, prin care am reușit să ne fidelizăm clienții. Acest fenomen a fost remarcat inclusiv în magazinele noastre din Ungaria, unde există un interes ridicat pentru tendințele internaționale în domeniile modei și al bijuteriilor, clienții apreciind produsele noastre. Vom continua să explorăm noi posibilități de extindere a lanțului Teilor, inclusiv în Ungaria, unde avem în plan deschiderea unor magazine și în afara Budapestei,” a declarat Willy Dicu, CEO al Teilor.

FOTO Primark a inițiat ultima etapă pentru intrarea în România CITEȘTE ȘI FOTO Primark a inițiat ultima etapă pentru intrarea în România

Noul magazin Teilor din Budapesta este prezent în Arena Mall și are o suprafață de 104 mp.

FOTO Teilor deschide un nou magazin în Budapesta


Deschiderea celui de-al treilea magazin din Ungaria face parte din procesul de expansiune internațională vizat de Teilor, pentru care compania a bugetat în acest an investiții în valoare de 27 de milioane de lei. Magazinul din Budapesta este al șaselea magazin deschis de Teilor în acest an, după cele trei din România – în Colosseum Mall din București, Iulius Mall din Iași și Piatra Neamț Shopping City – și cele din Europa Centrală – din Polonia, în centrul comercial Posnania din Poznan și din Cehia, în centrul comercial Westfield Chodov din Praga.

Până la finalul acestui an, compania vizează inaugurarea altor două magazine noi, care vor dezvolta rețeaua TEILOR până la 64 de magazine, dintre care 51 de magazine în România și 13 magazine internaționale, în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia. Pe lângă magazinele fizice, TEILOR operează, în prezent, cinci platforme online – teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.bg și teilor.pl.

În 2021, Teilor a înregistrat o cifră de afaceri de 231,5 milioane de lei, în creștere cu 65% față de o cifră de afaceri de 140,4 milioane de lei înregistrată în 2020. Creșterea vânzărilor a fost determinată, în principal, de o cerere tot mai ridicată pentru bijuteriile de înaltă calitate și de vânzările crescute la categoria inelelor de logodnă.

Profit.ro a anunțat recent că Teilor Holding, grup de companii care include lanțul de magazine de bijuterii de lux Teilor, își va recompensa cu acțiuni angajații cheie. Primii beneficiari ai stock option planului sunt administratorii Mircea Varga și Nicolae Narcis Stan, relevă date analizate de Profit.ro. Planul va avea o perioadă de aplicare de până la 5 ani, cu un total de până la 1% din capitalul social, și vizează recompensarea, menținerea și motivarea angajaților cu roluri cheie și funcții de conducere.

FOTO Teilor deschide un nou magazin în Budapesta

Fondatorii holdingului, soții Florin și Geanina Enache, au decis și primii beneficiari – membrii CA Mircea Varga și Nicolae Narcis Stan.

 

Anul trecut, Teilor Holding a atras 45 de milioane de lei de la investitorii BVB, în cel mai mare plasament privat pentru obligațiuni corporative din istoria pieței AeRO, și a ajuns la un capital social de peste 350 de milioane de lei.

Ulterior, Teilor a anunțat accelerarea extinderii la nivel european, întărirea echipei manageriale și obiectivul de a atinge o cifră de afaceri de 1 miliard de lei până în 2026.

În luna iunie, holdingul l-a numit în funcția de președinte CA pe Mircea Varga, responsabilul cu elaborarea și aplicarea strategiei de dezvoltare a business-ului.Teilor Holding a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri combinată la nivelul celor trei de 282,7 milioane de lei, în urcare cu 47% față de 2020. Creșterea a fost adusă de lanțul de magazine de bijuterii de lux, care a ajuns la un rulaj de 231,5 milioane de lei, după un avans de 65%.

Prezent în România, Polonia, Ungaria și Bulgaria, Teilor deține 60 de magazine fizice și o prezență online puternică prin intermediul platformelor sale de comerț electronic teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.pl și teilor.bg. 

viewscnt
Afla mai multe despre
teilor holding
budapesta
bijuterii