Goana după cadourile de sărbători începe mai devreme de teama rafturilor goale

Goana după cadourile de sărbători începe mai devreme de teama rafturilor goale
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 nov 2021

După ce au fost avertizați că ar putea avea probleme în a cumpăra cadourile preferate de Crăciun din cauza problemelor de aprovizionare, consumatorii și-au început mai devreme cumpărăturile de sărbători în acest an, iar retailerii speră că vor avea un sezon record.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Federația Națională de Retail din SUA (NRF) estimează că vânzările vor crește cu 8,5% până la 10,5% față de 2020, care a fost un an excepțional de bun. "Perspectivele pentru sezonul de sărbători arată foarte bine", a declarat economistul-șef al NRF, Jack Kleinhenz. "Poziția neobișnuită și benefică în care ne aflăm este aceea că gospodăriile au crescut masiv cheltuielile în cea mai mare parte a anului 2021 și rămân cu suficientă putere de cumpărare de sărbători", arată eToro.

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

Această creștere a cheltuielilor se vede și în România unde vânzările cu amănuntul în septembrie au fost mai mari cu 8,4% față de aceeași lună a anului precedent, deși au crescut cu doar 0,2% față de august 2021. A fost a șaptea lună consecutivă de creștere a comerțului cu amănuntul, dar cu cel mai slab ritm din martie, pe fondul pandemiei de COVID-19 și a crizei lanțurilor de aprovizionare.

Un sondaj al Conference Board arată că 58% dintre consumatorii americani se așteaptă la prețuri mai mari de sărbători. Doar 42% dintre consumatori intenționează să comande online cel puțin jumătate din cadouri, în scădere față de cei 52% de anul trecut, ceea ce semnalează o întoarcere a clienților la mall. "Întreruperile lanțului de aprovizionare din cauza pandemiei au cauzat penurie de mărfuri și cea mai mare parte a presiunii inflaționiste din acest an", a declarat Kleinhenz. "În condițiile  în care consumatorii vor căuta să facă cumpărături mai devreme, este posibil ca stocurile să fie reduse mai repede și ar putea apărea penurii în ultimele săptămâni ale sezonului de cumpărături. Cu toate acestea, dacă comercianții cu amănuntul pot asigura destule produse pe rafturi și dacă marfa ajunge înainte de Crăciun, ar putea fi un sezon de vânzări de sărbători spectaculos.

"În acest an, 49% dintre consumatori au început deja, înainte de luna noiembrie, să planuiască achizițiile sau chiar să cumpere, îmbrăcăminte, electronice și jucării, de teamă că acestea se vor epuiza. Cardurile cadou sunt din nou cel mai popular cadou, fiind dorite de 56% dintre respondenții la sondaj.

viewscnt
Afla mai multe despre
cadouri
craciun