Lavazza mizează pe vânzări anuale de 2 miliarde euro până în 2020

Lavazza mizează pe vânzări anuale de 2 miliarde euro până în 2020
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 13 mar 2016

Luigi Lavazza SpA, cel mai mare producător italian de cafea, vrea să atingă vânzări anuale de aproximativ 2 miliarde de euro până în 2020, sprijinite de o serie de achiziții recente și de consolidarea operațiunilor pe piața italiană, potrivit directorului general al companiei, Antonio Baravalle.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru acest an, compania estimează o cifră de afaceri de 1,7 miliarde euro, după ce în 2015 vânzările au crescut cu 8%, la peste 1,4 miliarde euro.

"Am cheltuit mai mult de un milliard de euro în ultimele 12 luni. Este timpul pentru consolidare", a afirmat Bravalle într-un interviu pentru Bloomberg.  

Lavazza, numărul șapte pe piața mondială a cafelei, a finalizat joi achiziția mărcii premium franceze Carte Noir, într-o tranzacție evaluată la 700 milioane de euro. Baravalle estimează că vânzările pe piața franceză vor contribui cu aproximativ o cincime la cifra de afaceri din acest an.

Grupul Calzedonia intră cu al treilea brand pe piața românească, Tezenis, și estimează vânzări totale de 7 mil. euro CITEȘTE ȘI Grupul Calzedonia intră cu al treilea brand pe piața românească, Tezenis, și estimează vânzări totale de 7 mil. euro

Carte Noir este cea mai bine vândută marcă de cafea din Franța, a doua mare piață de cafea din Europa și a patra la nivel global. Compania americană Mondelez International a anunțat că intenționează să vândă marca în februarie anul trecut, în vederea obținerii aprobărilor necesare pentru finalizarea fuziunii cu grupul olandez D.E Master Blenders 1753, producătorul unor mărci precum Douwe Egberts și Merrild. În același context, D.E Master Blenders a vândut, în iunie 2015, marca Merrild către Lavazza, pentru o sumă nespecificată.

Cel mai probabil, Lavazza nu va mai face nicio achiziție până la finalul acestui an, a spus Baravalle.

Fondată în 1895 la Torino, Lavazza produce și distribuie cafea în peste 90 de țări și are aproximativ 3.000 de angajați. În România, cafeaua Lavazza este distribuită prin intermediul companiei La Fântâna.

viewscnt
Afla mai multe despre
lavazza
vanzari
carte noir
cafea
antonio baravalle