Românii sprijină relansarea comerțului local în perioada post-izolare

Românii sprijină relansarea comerțului local în perioada post-izolare
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 iul 2020

Aproape două treimi (63%) dintre românii care au ieșit la cumpărături în perioada post-izolare declară că încearcă în mod activ să achiziționeze produse de la comercianții locali pentru a-i ajuta să-și readucă activitatea la normal.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui studiu Mastercard, unul din trei oameni (34%) afirmă că de la începutul stării de urgență au descoperit noi magazine în comunitatea lor. Astfel, măcelarii, comercianții de fructe, legume și brânzeturi sunt printre cei care au înregistrat cele mai mari vânzări după perioada de izolare și este probabil ca această tendință să se mențină și în continuare, scrie Agerpres.

Vânzările de PC-uri au crescut în al doilea trimestru, pe fondul pandemiei CITEȘTE ȘI Vânzările de PC-uri au crescut în al doilea trimestru, pe fondul pandemiei

Aproape doi din trei (62%) spun că intenționează să cumpere în continuare de la magazinele locale, chiar și acum când măsurile de distanțare socială au fost reduse.

Potrivit studiului, 29% dintre respondenți spun că au simțit lipsa restaurantului din zona în care locuiesc, iar alți 44% au declarat că în viitor vor mânca și vor bea în localurile din apropierea casei pentru a le ajuta își repornească afacerea. Totodată, 19% dintre români susțin că au ales să meargă la un restaurant local pentru a plasa o comandă la pachet, odată ce acesta și-a deschis ușile pentru livrare.

"De asemenea, și saloanele de coafură și frizerie se numără printre acele afaceri care estimează creșteri ale activității, 47% dintre oameni afirmând că au așteptat redeschiderea salonului local, în loc să apeleze la ajutorul familiei sau prietenilor pentru o tunsoare", mai arată datele sondajului.

Totodată, pe parcursul stării de urgență, românii s-au orientat către mijloacele tradiționale de distribuire a laptelui la domiciliu, 20% dintre aceștia declarând că au apelat la un astfel de serviciu în timpul perioadei de izolare, iar 31% afirmă că intenționează să îl folosească în continuare.

"Perioada pe care o traversăm a schimbat modul în care românii își achiziționează produsele și serviciile de care au nevoie, aceștia orientându-se și către surse locale de încredere, și, totodată, a determinat o creștere semnificativă a cumpărăturilor online și a celor contactless, oamenii fiind mult mai conștienți că mijloacele digitale de plată le oferă siguranță, rapiditate și confort. De asemenea, magazinele și comunitățile locale joacă un rol important în furnizarea de bunuri și servicii, în repornirea economiei, precum și în sprijinirea localnicilor și în stimularea spiritului comunității. Sperăm ca această perioadă dificilă să contribuie la construirea unei relații între oameni și comercianții locali și la menținerea acesteia, chiar și pe măsură ce viața va reveni la normal", a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

Studiul mai arată că aproape patru din cinci (70%) spun că ultimele luni i-au făcut să conștientizeze dificultățile întâmpinate de cei vulnerabili, iar peste jumătate dintre români (53%) au declarat că sentimentul de apartenență la comunitate este mult mai profund în prezent. Pe tot teritoriul României, doi din cinci oameni (42%) au afirmat că acum sunt mai deschiși să își salute vecinii, iar 38% dintre aceștia au declarat că au ajuns să le cunoască numele celor care conduc magazinele din zona în care locuiesc.

Potrivit studiului Mastercard, în topul celor zece afaceri care estimează creșteri ale vânzărilor în perioada post-izolare sunt: comercianții de fructe și legume, comercianții de brânzeturi, măcelariile, saloanele de coafură/frizerie, magazinele independente de haine, brutăriile, magazinele de bricolaj/hardware, librăriile independente, magazinele de cadouri și cafenelele locale.

viewscnt
Afla mai multe despre
cumparaturi
comercianti locali
mastercard