Magazinul online românesc de modă masculină BMan.ro, lansat în 2015 în Huși, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1 milion de euro, cu 110% mai mult față de anul anterior.
Magazinul a înregistrat cele mai mari vânzări în perioadele aprilie-mai și noiembrie-decembrie. În total, BMan.ro a ajuns la finalul anului 2017 la 47.000 de produse, cămășile reprezentând 22% din totalul vânzărilor, sacourile 18%, iar pantofii 15%.
Pentru acest an, reprezentanții magazinului preconizează o creștere a cifrei de afaceri cu minimum 20%, iar în planurile de business se află deschiderea unui showroom BMan în București.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Cifra de afaceri înregistrată de BMan în 2016, la un an de la lansare, a fost de 480.000 de euro, iar investiția în proiectul online a fost de 80.000 de euro.
BMan deține un magazin de prezentare în Huși, iar echipa proiectului numără aproximativ 30 de persoane.