Burcea: Litoralul românesc este văduvit de turiștii străini nefiind promovat în străinătate

Burcea: Litoralul românesc este văduvit de turiștii străini nefiind promovat în străinătate
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 23 mai 2017

Până acum, pe litoralul românesc nu a existat nici măcar un charter din Europa, iar aici vine un număr nesemnificativ de turiști străini deoarece nu există promovare, a afirmat, într-o conferință, Alin Burcea, președintele asociației patronale a agențiilor de turism din România (ANAT).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Litoralul românesc este văduvit de turiștii străini, iar până acum nu am avut niciun charter din Europa. După părerea mea, produsul fiind bun, nu vin străinii pentru că nu avem promovare", a spus Burcea.

 

Nu doar litoralul românesc, ci întreaga țară nu este promovată, a adăugat acesta. Anul trecut aproape că nu a existat un buget de promovare, cei 2 milioane de euro însemnând doar 0,1% din încasările aduse de incoming. 

Simion Giurcă, unul dintre reprezentanții externi cărora ministrul Dobre le-a desființat posturile, s-a clasat pe locul 1 între directorii celor 38 de birouri naționale de turism care activează pe piața austriacă CITEȘTE ȘI Simion Giurcă, unul dintre reprezentanții externi cărora ministrul Dobre le-a desființat posturile, s-a clasat pe locul 1 între directorii celor 38 de birouri naționale de turism care activează pe piața austriacă

"Bugetul care ar fi trebuit alocat de Guvern în acest an, pe medie, ar fi trebuit să fie 14 milioane de euro. S-au alocat 6. Trebuie să vedem cum îl cheltuim și pe acela", a adăugat șeful ANAT.

Cele 6 milioane de euro, sumă chiar triplă față de bugetul de anul trecut, reprezintă, ca procent din încasări, doar 0,3%. Tot nesemnificativ, cu alte cuvinte. "Dar eu aștept să-mi spună domnul Dobre pe 31 decembrie că i-a cheltuit pe toți", a afirmat Burcea.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
turisti straini