După ce a confirmat extinderea în Timișoara cu un hotel Ibis, grupul Orbis intră în oraș și cu brandul Mercure

După ce a confirmat extinderea în Timișoara cu un hotel Ibis, grupul Orbis intră în oraș și cu brandul Mercure
scris 2 oct 2018

Grupul Orbis, partener al AccorHotels, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală, își extinde rețeaua de hoteluri cu o unitate Mercure în Timișoara, care va fi inaugurată anul viitor, după ce anterior a confirmat informația Profit.ro conform căreia va intra în Timișoara cu brandul Ibis, în urma unei asocieri cu frații Marius și Emil Cristescu.

Ibis este brandul economic al AccorHotels, iar Mercure este brandul de tip midscale al AccorHotels.

Hotelul Mercure este prevăzut să fie deschis tot anul viitor, în trimestrul II, cu 60 de camere.

VIDEO Dacia 1300 se întoarce: singura noutate a mărcii românești la Salonul Auto din Paris este motorul 1.3 TCe, care face însă din Duster cea mai puternică Dacia din istorie CITEȘTE ȘI VIDEO Dacia 1300 se întoarce: singura noutate a mărcii românești la Salonul Auto din Paris este motorul 1.3 TCe, care face însă din Duster cea mai puternică Dacia din istorie

Grupul hotelier Orbis este cel mai mare lanț de hoteluri din Polonia și Europa Centrală și de Est. Orbis deține 129 de hoteluri și este singurul licențiator pentru toate brandurile AccorHotels în 16 țări: Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia. Grupul are în total 21.000 camere. Hotelurile operează sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles și ibis budget.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
orbis
accorhotels
mercure
hotel
timisoara