Șeicul Ahmed Bin Saif Al Nahyan, membru al familiei Al Nahyan din Emiratele Arabe Unite, deschide un hotel în România, în apropierea aeroportului Henri Coandă - Otopeni din București, sub brandul Ibis.
Accor își extinde rețeaua cu o unitate ibis în București, în parteneriat cu dezvoltatorul imobiliar Novum Business Services, care intră astfel într-un nou domeniu.
Grupul francez AccorHotels va deshide în toamna acestui an un nou hotel în România sub brandul Ibis, în zona Politehnica din București.
Grupul AccorHotels își extinde rețeaua cu o unitate în București , în baza unui contract semnat în toamna anului 2018 cu cu Dentotal Hospitality, companie deținută de Anghel și Bogdan Dogariu, proprietarii firmei de import și distribuție de materiale dentare Dentotal Protect. Noua unitate, un hotel ibis Styles în centrul orașului, trebuia deschisă în luna aprilie, dar va fi inaugurată săptămâna viitoare, în contextul pandemiei.
Comisia Europeană a aprobat tranzacția de 1 miliard de euro prin care AccorInvest preia de la grupul francez Accor un pachet de 86% din acțiunile lanțului hotelier polonez Orbis, prezent cu 73 de hoteluri în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România.
Grupul Orbis, partener al AccorHotels, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală, își extinde rețeaua cu o unitate în București , în baza unui contract semnat în toamna anului 2018 cu cu Dentotal Hospitality, companie deținută de Anghel și Bogdan Dogariu, proprietarii firmei de import și distribuție de materiale dentare Dentotal Protect. Noua unitate, un hotel ibis Styles în centrul orașului, va fi deschisă în luna aprilie, conform anunțului postat pe clădire.
Accor a anunțat că a semnat un acord obligatoriu cu AccorInvest referitor la vânzarea pachetului său de 85,6% din Orbis, la un preț de 1,06 miliarde euro.
Dentotal, distribuitor de produse și echipamente destinate cabinetelor și laboratoarelor stomatologice, mută depozitul în Eli Park 1 din zona Buftea.
Fondul de investiții Abris a primit acordul Consiliului Concurenței pentru a prelua firma de import și distribuție de materiale dentare Dentotal Protect, deținută de Anghel și Bogdan Dogariu.
Tranzacția prin care fondul de investiții Abris preia firma de import și distribuție de materiale dentare Dentotal Protect, deținută de Anghel și Bogdan Dogariu, a intrat în analiza Consiliului Concurenței.
Orbis a semnat cu Accor un acord privind vânzarea activității de servicii și a stabilit principiile unui acord de management pe termen lung între părți, pentru toate hotelurile deținute și închiriate ale Orbis.
Fondul de investiții Abris a preluat firma de import și distribuție de materiale dentare Dentotal Protect, deținută de Anghel și Bogdan Dogariu.
Orbis Hotel Group, partener strategic al Accor din Europa de Sud-Est, a semnat un acord de management în România pentru operarea a două hoteluri existente, care vor fi supuse modernizării și vor fi redeschise sub două branduri noi: Mercure Galați Centrum (66 de camere) și ibis Styles Galați Dunărea (79 de camere).
Planurile de dezvoltare ale grupului Accor și ale Orbis Group pentru România cuprind deschiderea a 10 hoteluri, care vor aduce 1.450 de camere noi pe piață până în anul 2022.
Operatorul hotelier francez AccorHotels oferă 1,9 miliarde de zloți (500 milioane dolari sau 442 milioane euro) pentru a prelua integral grupul polonez Orbis Hotel Group, cel mai mare jucător din Europa Centrală și de Est, cu operațiuni și în România.
Grupul Orbis, partener al AccorHotels, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală, își extinde rețeaua cu o unitate în București prin semnarea unui contract de management cu dezvoltatorul imobiliar Novum Business Services SRL.
Grupul Orbis, partener al AccorHotels, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală, își extinde rețeaua cu o unitate în București prin semnarea unui contract de management cu Dentotal Hospitality, companie deținută de Anghel și Bogdan Dogariu, proprietarii firmei de import și distribuție de materiale dentare Dentotal Protect, pentru un hotel ibis Styles în centrul orașului.
Grupul Orbis, partener al AccorHotels, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală, își extinde rețeaua de hoteluri cu o unitate Mercure în Timișoara, care va fi inaugurată anul viitor, după ce anterior a confirmat informația Profit.ro conform căreia va intra în Timișoara cu brandul Ibis, în urma unei asocieri cu frații Marius și Emil Cristescu.
Orbis Hotel Group a semnat un acord de franciză pentru un hotel Mercure în Sibiu cu Pritax Invest, companie deținută de Dumitru Ghișe.
Grupul Orbis, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală, va deschide un hotel ibis Styles în apropierea aeroportului Henri Coandă -Otopeni din București, în parteneriat cu Liwa Properties, filială a ABS Holdings, grup controlat de șeicul Ahmed Bin Saif Al Nahyan, membru al familiei Al Nahyan din Emiratele Arabe Unite. Recent, familia a intrat în România și prin compania Al Dahra, parte a Al Ain Holding, condusă de șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, fost vicepremier al Emiratelor Arabe Unite și președinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera, cel mai tânăr frate al actualului emir și președinte al Emiratelor Arabe Unite, Khalifa bin Zayed Al Nahyan, care a preluat Agricost Brăila, cel mai mare producător agricol din România.
Grupul Orbis, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală, își extinde rețeaua de hoteluri cu o nouă unitate în București, operațiune anunțată în urmă cu un an ca fiind pregătită.
Grupul hotelier Orbis, care operează brandurile Sofitel, Pullman, Novotel, ibis a înregistrat venituri de 163 milioane euro în primul semestru al anului, creștere de 4,8%.
Grupul hotelier Orbis a numit-o pe Emeline Sýkora-Wintrebert în funcția de Director General pentru zona Europei de Sud-Est, aceasta urmând să supravegheze, de la București, circa 20 de proprietăți din România, Bulgaria, Macedonia, Slovenia, Serbia și Bosnia și Herțegovina, operate sub branduri ale AccorHotels, precum Pullman, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles.
Grupul hotelier Orbis anunță un profit de 110,3 milioane euro pe anul trecut, cu 20% mai mare față de anul precedent, cele mai performante piețe fiind Budapesta, Varșovia și Praga.
Orbis Hotel Group, cel mai mare operator hotelier din Europa de Est, a deschis primele hoteluri în Slovenia, Mercure și ibis Styles Maribo, împreună cu partenerul local și investitorul Terme Maribor. Investiția totală în renovare, ce include camerele de hotel, zonele de lobby și restaurantele, a fost de aproximativ 600.000 de euro.