Numărul românilor care își cumpără vacanțe la mare din anul anterior crește cu 40%. Hotelierii plafonează numărul de camere vândute cu reducere

Numărul românilor care își cumpără vacanțe la mare din anul anterior crește cu 40%. Hotelierii plafonează numărul de camere vândute cu reducere
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 6 dec 2019

Numărul românilor care își cumpără vacanțe la mare din anul anterior, pentru a beneficia de discounturi cât mai mari, a crescut în acest an cu 40% față de 2018, potrivit unui studiu al Litoralulromanesc.ro, agenția care trimite cei mai mulți turiști pe litoralul autohoton, respectiv peste 180.000. În acest context, tot mai mulți hotelieri au început să plafoneze numărul de camere vândute cu reducere, astfel încât să nu depăștească 30% din total, iar vacanțele în vârf de sezon nu mai beneficiază, în unele cazuri, de discounturi, chiar dacă sunt cumpărate cu un an înainte.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Turiștii care cumpără cât mai din timp vacanțe beneficiază de discounturi medii de 15-20%, dar care, în anumite cazuri și pentru anumite perioade, pot ajunge chiar și la 54%. "Probabil că, în ceea ce ne privește, creșterea este puțin mai accentuată, pentru că vindem online și, în ultimii ani, tot mai mulți clienți migrează din offline către online. Tendința, însă, pentru întreaga piață, este de creștere a numărului de pachete early booking vândute.Explicația este maturizarea pieței, cu consumatori mai informați și mai pregătiți să aleagă oferta potrivită, dispuși să plătească din timp. Oamenii își alocă bugete, au și instrumente bancare prin care pot plăti în rate, fără dobândă", a declarat Ionuț Nedea, directorul general al Litoralulromanesc.ro.

Vânzările de vacanțe la mare pentru anul viitor au început încă din luna august, practic în momentul în care au fost lansate primele tarife pentru sezonul 2020. "Eu am convingerea că, dacă am lansa primele tarife pentru anul viitor în luna iunie, am vinde încă de atunci", consideră Ionuț Nedea.

FOTO După ce și-a cumpărat un hotel în vară, Ionuț Nedea, care trimite cei mai mulți turiști pe litoralul românesc, investește și în apartamente în regim hotelier CITEȘTE ȘI FOTO După ce și-a cumpărat un hotel în vară, Ionuț Nedea, care trimite cei mai mulți turiști pe litoralul românesc, investește și în apartamente în regim hotelier

Dat fiind apetitul tot mai mare al românilor pentru înscrierile timpurii, generat de discounturile aferente, din acest an mare parte dintre hotelieri au hotărât să plafoneze numărul de camere pe care îl vând cu această ofertă. În anii anteriori, mulți dintre ei ar fi fost dispuși să vândă toate camerele cu reducere, dar cererea mare pentru litoral din ultimii doi ani i-a determinat să își schimbe strategia. Astfel, se cumpără cu reducere, încă din anul anterior, între 20 și 30% din numărul total de camere scoase la vânzare prin intermediul agențiilor de turism.

În capetele de sezon sunt discounturi mai mari, iar în vârf de sezon sunt, firește, mai mici sau chiar deloc, după ultimele tendințe. "Chiar dacă turiștii vor să cumpere cu un an înainte, sunt din ce în ce mai mulți hoteluri care se vând foarte bine și care au decis să elimine total discounturile pentru vârful de sezon, în intervalul 20 iulie - 20 august. Dacă anul trecut erau câțiva hotelieri care făceau asta, acum numărul lor a crescut exponențial", a mai spus directorul agenției Litoralulromanesc.ro.

Cel mai repede se vând camerele din hotelurile de patru stele, pentru că un discount de 15-20% dintr-o sumă mare înseamnă, evident, o sumă semnificativă.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare vânzător de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări. Litoralulromanesc.ro a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 23 milioane de euro (la Ministerul Finanțelor este raportat doar comisionul de 13 milioane de lei, așa cum se întâmplă în cazul multor agenții de turism), iar prin intermediul agenției au ajuns anul trecut în stațiunile românești de la Marea Neagră peste 150.000 de turiști. Portalul promovează peste 300 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
litoralulromanesc.ro
early booking