Salvamontiștii îndeamnă turiștii să schieze responsabil, după ce au primit numeroase apeluri de urgență

Salvamontiștii îndeamnă turiștii să schieze responsabil, după ce au primit numeroase apeluri de urgență

Sursa foto:dreamstime.com

Profit.ro
Profit.ro
scris 7 ian 2018

Salvamontiștii au primit în ultimele 24 de ore 85 de apeluri de urgență, cele mai multe pentru echipele din Brașov, Sinaia și Gorj, dar și 30 de apeluri de la persoane care solicitau informații despre starea pârtiilor și diferite zone montane. Salvamontiștii le recomandă celor care merg la munte duminică să schieze responsabil, să nu folosească mijloace de alunecare improvizate și să evite zonele din golul alpin cu acumulări mari de zăpadă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În ultimele 24 de ore, prin Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 85 de apeluri de urgență, dintre care14 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brasov, 11 apeluri pentru Salvamont Sinaia, 11 apeluri pentru Salvamont Gorj, 6 apeluri pentru Salvamont Predeal, 4 apeluri pentru Salvamont Cluj, 3 apeluri pentru Salvamont Prahova-Busteni, 4 apeluri pentru Salvamont Petrosani, 4 apeluri pentru Salvamont Harghita, 5 apeluri pentru Salvamont Straja, 6 apeluri pentru Salvamont Sibiu, 4 apeluri pentru Salvamont Cavnic, 4 apeluri pentru Salvamont Caras-Severin, 5 apeluri pentru Salvamont Azuga, 1 apel pentru Salvamont Bihor, 1 apel pentru Salvamont Arges, 1 apel pentru Salvamont Neamt si 1 apel pentru Salvamont Uricani.

Simona Halep are avantaje neașteptate de când a devenit numărul 1 în tenis: Mese gratuite la restaurante CITEȘTE ȘI Simona Halep are avantaje neașteptate de când a devenit numărul 1 în tenis: Mese gratuite la restaurante

De asemenea, s-au primit și 30 de apeluri prin care se solicitau informatii privind starea partiilor si diferite zone montane, relatează News.ro.

”Schiați responsabil, nu folosiți mijloace de alunecare improvizate și evitați zonele din golul alpin cu acumulări mari de zăpadă”, este mesajul transmis de către salvamontiști pentru cei care vor urca duminică la munte.

Starea părtiilor este bună în majoritatea zonelor montane, dar la altitudini mari în mai multe masive există risc de producere a avalanșelor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
schi
salvamont
apeluri
urgenta
responsabil
zapada