Studiu turoperator: Destinațiile preferate de români, în funcție de regiuni

Studiu turoperator: Destinațiile preferate de români, în funcție de regiuni
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 iul 2018

Vacanțele în insulele grecești, în Antalya și Bodrum din Turcia, Tenerife și Mallorca din Spania, Split din Croația, cu zbor charter din București, Iași și Cluj-Napoca, sunt cele mai căutate pentru sezonul 2018.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Pe regiuni, potrivit unui studiu realizat de turoperatorul Cocktail Holidays în funcție de rezervările turiștilor, românii din nordul țării merg mai mult în Grecia, cei din estul și sudul țării  în Turcia, în timp ce vestul țării preferă Spania.   

În regiunea Moldova, cele mai căutate destinații sunt: Grecia (insulele Rodos, Zakynthos), Cipru, Spania, cu zbor charter din Iași. Turiștii moldoveni au, în medie, un buget de 650 de euro/persoană, iar cei mai mulți preferă să călătorească în grupuri mari, cu familia și prietenii.

În Ardeal, cele mai multe vacanțe vândute sunt pentru Spania, în top fiind faimoasa insulă Mallorca, pentru care turiștii alocă un buget de cel puțin 750 de euro/persoană. Turiștii din vestul țării sunt mai pretențioși și aleg vacanța după o documentare amănunțită.

BNS: Aproximativ 1,2 milioane de angajați cu salariile diminuate și alți 608.781 expuși riscului de diminuare, ca urmare a \ CITEȘTE ȘI BNS: Aproximativ 1,2 milioane de angajați cu salariile diminuate și alți 608.781 expuși riscului de diminuare, ca urmare a "revoluției fiscale"

Românii din sudul și estul țării aleg ca destinație de vacanță Bodrum, Tenerife, dar și Ibiza Greciei, Mykonos, pentru care alocă 799 de euro de persoană, știind că vor avea o vacanță de neuitat, cu servicii excelente. O altă destinație preferată de ei este Peninsula Peloponez, cea mai tradițională zonă a Greciei, oferită în premieră pe zbor charter din această vară, la tarife care pornesc de la 399 de euro/persoană vacanța de șapte nopți.

Vacanțele pe charter în Turcia, și în special în zona Bodrum, pe care românii pare să o redescopere, sunt cele mai căutate la București. Bucureștenii sunt dispuși să cheltuiască în medie 590 de euro/persoană pe un sejur la hotelurile all inclusive și cumpără cel puțin o excursie opțională, cu prețuri de la 25 la 150 de euro.

Din București pleacă, de altfel, mai multe curse charter spre Grecia, Turcia, Spania, Cipru, Croația, Emiratele Arabe Unite, Muntenegru și Egipt. Pentru cei care locuiesc în provincie, mai precis în Tecuci, Galați, Brăila, Iași, Bacău, Focșani, Buzău, Constanța, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Brașov, transferul la și de la Aeroportul Internațional Henri Coandă este inclus în prețul vacanței.

În ceea ce privește unitățile de cazare, în cazul Turciei majoritatea cererilor sunt pentru hoteluri de cinci stele, în timp ce în Spania, Grecia, Cipru, Croația turiștii preferă hoteluri de trei și patru stele.

La nivel național, bugetul mediu pentru un sejur de șapte nopți la un hotel de patru stele, cu demipensiune, transport charter avion, transferuri, taxe și asigurări medicale și storno este de 530 de euro/persoană.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
moldova
turcia
cocktail holidays