VIDEO Cum vor arăta noul acvariu și delfinariul extins din Constanța. Investiție de 20 milioane euro

VIDEO Cum vor arăta noul acvariu și delfinariul extins din Constanța. Investiție de 20 milioane euro
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 7 mar 2019

Delfinariul din Constanța va fi extins și, în paralel, va fi construit un nou acvariu, care îl va înlocui pe cel vechi, investițiile în cele două proiecte fiind estimate la aproape 20 de milioane de euro, a declarat pentru Profit.ro Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța. Cele două proiecte vor fi realizate cu bani de la Ministerul Turismului și din fonduri europene și urmează să fie finalizate în maximum doi ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În urmă cu trei ani, la Constanța a fost inaugurat un nou delfinariu, în urma unei investiții de circa 7 milioane de euro, cel vechi fiind scos din uz. Acum, Consiliul Județean Constanța a depus la Ministerul Turismului documentația pentru obținerea unor fonduri cu care intenționează să extindă noul delfinariu. "Acum ne trebuie o extindere pentru a mări și numărul de mamifere - vom aduce lei, foci, pinguini etc, mai mulți delfini, dar vom mări și numărul de locuri", spune Țuțuianu.

Sătenii încep să se acrediteze ca puncte gastronomice și să atragă turiști care să mănânce la ei acasă CITEȘTE ȘI Sătenii încep să se acrediteze ca puncte gastronomice și să atragă turiști care să mănânce la ei acasă

El arată că, pe lângă contractul de 10 milioane de euro pentru extinderea delfinariului, discută cu Ministerul Turismului și de o finanțare de 5-10 milioane de euro pentru construirea unui acvariu. "Noul acvariu va fi relocat în zona delfinariului, iar atât clădirea vechiului acvariu, cât și cea a vechiului delfinariu vor rămâne la Primăria Constanța, care va decide ce urmează să facă cu ele", a afirmat președintele CJ Constanța.

Cele două proiecte sunt aprobate în Consiliu și la Ministerul Turismului, dar finanțarea nu este încă aprobată. Vor fi finalizate în maximum doi ani, iar, pentru realizarea lor, câștigătorii vor fi desemnați în urma unor licitații internaționale.

viewscnt
Afla mai multe despre
delfinariu
constanta