Bulgaria nu va reînnoi contractul cu Gazprom, ci va încerca să importe LNG

Bulgaria nu va reînnoi contractul cu Gazprom, ci va încerca să importe LNG
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mar 2022

Bulgaria nu va purta discuții cu gigantul energetic rus Gazprom pentru a-și reînnoi contractul de cumpărare de gaze naturale, pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina, și va căuta surse de aprovizionare alternative, a declarat sâmbătă viceprim-ministrul Assen Vassilev, citat de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Statul bulgar își satisface aproape toate nevoile de gaze cu gaze rusești, în cadrul unui acord pe termen de 10 ani cu Gazprom, care expiră la sfârșitul anului 2022.

”În această situație, nu pot fi discuții cu Gazprom... Există alternative. Nu este vorba doar despre Bulgaria, aceasta este o strategie europeană comună”, a declarat Vassilev la radioul public BNR, potrivit News.ro.

Vassilev a spus că Sofia va încerca să importe gaze naturale lichefiate (GNL) de la terminalele din Turcia și Grecia și să crească cantitatea de gaze azere pe care o poate primi.

Bulgaria, unde consumul anual de gaze este de aproximativ 3 miliarde de metri cubi (bcm), a încheiat o înțelegere pentru a primi 1 miliard de metri cubi de gaze azere, dar nu poate exploata pe deplin contractul decât după ce o nouă conductă de gaze cu Grecia va deveni operațională la sfârșitul acestui an.

La începutul acestei luni, Comisia Europeană a publicat planuri de a reduce dependența blocului de gaze rusești cu două treimi în acest an și de a pune capăt dependenței sale ”cu mult înainte de 2030”.

Invazia Rusiei în Ucraina, declanșată pe 24 februarie, a declanșat o revizuire a priorităților energetice în UE, care se bazează pe Rusia pentru aproximativ 40% din necesarul său de gaze naturale.

Vassilev a spus că Bulgaria susține ideea unui contract comun de furnizare de gaze pentru UE, care ar putea elimina concurența dintre statele membre și ar putea genera prețuri mai bune datorită volumelor mai mari.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
rusia
gaze
gazprom