Rusia a anunțat că i-a transmis liderului belarus Alexadru Lukașenko că este pregătită să îi ofere asistență militară, dacă va fi necesar, în condițiile în care aproximativ 200.000 de oameni au ieșit duminică în stradă, la Minsk, în cel mai amplu protest de până acum, cerând repetarea alegerilor, transmite CNBC.
Cel puțin doi protestatari au murit și mii au fost reținuți în timpul demonstrațiilor, începând de la alegerile de duminica trecută, arată news.ro.
Kremlinul a anunțat că preedintele Vladimir Putin i-a spus președintelui Lukașenko că Moscova este pregătită să ofere Belarusului asistență în concordanță cu un pact militar colectiv și că asupra țării sunt exercitate presiuni externe.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Comunicatul Kremlinului nu precizează de und provin presiunile.
La demonstrații, oamenii au purtat steaguri roșii și albe i au scandat ”Lukașenko demisia” șși ”Nu vom uita sau ierta”.
Oponenții lui Lukașenko, aflat la putere de 26 de ani, afirmă că votul a fost trucat pentru a ascunde faptul că cesta a pierdut sprijinul oamenilor. Președintele neagă că ar fi pierdut alegerile, citând rezultatele oficiale, potrviti cărora a obținut peste 80% din voturi.
Lukașenko, care este presat de Uniunea Europeană pentru că a intervenit dur împotriva demonstranților, afirmă că tancurile NATO au fost desfășurate la 15 minute de granița belarusă.

NATO a anunțat că monitorizează îndeaproape situație din belarus, dar că nu a desfășurat trupe la granița vestică a țării.
Duminică a avut loc și o demonstrație de susținere a lui Lukașenko.
”Trupele NATO sunt la porțile noastre. Lituania, Letonia, Polinia și Ucraina ne ordonă să organizăm noi alegeri”, a spus Lukașenko susținătorilor săi, adăugând că Belarusul ”va muri ca stat dacă ar fi organizate noi alegeri”.
”Nu v-am trădat niciodată și nu o voi face niciodată”, a spus acesta.
Agenția de presă rusă RIA a relatat că armata belarusă va organiza exerciții în perioada 17-20 august, în vestul țării.