ULTIMA ORĂ Gazprom taie din nou livrările către Europa

ULTIMA ORĂ Gazprom taie din nou livrările către Europa
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 iul 2022

Grupul rus Gazprom a anunțat că va opri, pentru mentenanță, o altă turbină din cadrul gazoductului Nord Stream 1, ceea ce înseamnă o nouă reducere drastică a livrărilor de gaze rusești spre Europa, informează Reuters și AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Gazprom a precizat că, începând de miercuri, livrările de gaze via Nord Stream 1, vor coborî până la 33 de milioane de metri cubi pe zi, ceea ce înseamnă că Nord Stream 1 va funcționa la doar 20% din capacitate, arată Agerpres.

VIDEO Marina rusă a primit cel mai lung submarin cunoscut din lume CITEȘTE ȘI VIDEO Marina rusă a primit cel mai lung submarin cunoscut din lume

Această nouă lovitură vine într-un moment de tensiuni crescute între Rusia și Occident din cauza invadării Ucrainei. Uniunea Europeană a acuzat Rusia că practică un șantaj energetic în timp ce Kremlinul susține că reducerea livrărilor de gaze este rezultatul lucrărilor de mentenanță și consecințelor sancțiunilor occidentale.

Săptămâna trecută, Gazprom a reluat livrările de gaze rusești spre Germania via conducta Nord Stream 1, după o perioadă de mentenanță de 10 zile, însă conducta funcționează în prezent la doar 40% din capacitate, un nivel care, potrivit Rusiei, se datorează întârzierilor apărute în revenirea unei turbine pe care firma Siemens Energy a trimis-o pentru service în Canada. Explicația venită de la Gazprom a fost criticată de politicenii europeni, în condițiile în care autoritățile germane au informat că turbina trimisă pentru service în Canada nu urma să fie folosită până în luna septembrie.

Gazoductul Nord Stream 1 are o capacitate de 167 milioane de metri cubi pe zi și este o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei și a altor țări din Europa Occidentală. Potrivit site-ului societății Nord Stream, gazele care sosesc în Germania, în orașul Lubmin, continuă apoi să fie transportate în Belgia, Danemarca, Franța, Marea Britanie, Olanda și 'alte țări'. 

Președintele rus Vladimir Putin a declarat recent că gigantul Gazprom își va îndeplini „în totalitate” obligațiile și a ironizat Occidentul pentru că se bazează pe energia verde.

Putin le-a spus reporterilor de la Teheran: ”Gazprom și-a îndeplinit, își îndeplinește și își va îndeplini în totalitate obligațiile”.

Rușii cumpără produse alimentare mai ieftine CITEȘTE ȘI Rușii cumpără produse alimentare mai ieftine

De asemenea, Putin a fost sarcastic la adresa Occidentului pentru că a încercat să-și reducă dependența de combustibilii fosili și să treacă la energia verde.

”Sunt mari experți în domeniul relațiilor neconvenționale, iar în domeniul energiei, au decis să se bazeze și pe tipuri de energie neconvențională - soarele și vântul. Ei înșiși închid totul și apoi caută pe cineva pe care să dea vina - ar fi amuzant dacă nu ar fi atât de trist”, a afirmat Vladimir Putin, conform The Guardian.

viewscnt
Afla mai multe despre
vladimir putin
gazprom