Vremea friguroasă a majorat în dimineața și seara zilei de miercuri consumul intern la aproximativ 9.000 MW și implicit importurile la circa 2500 MW, ceea ce a condus la o scumpire a energiei spot pe OPCOM, prețul mediu al energiei cu furnizare în această zi din România fiind cel mai ridicat din Europa, 242 euro/MWh sau 1.203 lei/MWh.
Anul 2024 a adus primul declin în privința numerelor de telefon portate de clienții operatorilor telecom, relevă date analizate de Profit.ro. Astfel, totalul de clienți de telefonie fixă și mobilă care și-au mutat numărul în altă rețea a scăzut anul trecut cu 11,75%, la 1,36 milioane, de la 1,54 milioane în 2023.
Este vorba chiar de curse cu obiecte personale sau de uz gospodăresc.
Datele publicate de autoritățile din Marea Britanie și Germania arată că englezii au preluat conducerea pe segmentul de mașini complet electrice, ca dublu efect al stimulării vânzărilor aplicat printr-o legislație dedicată, la englezi, în timp ce germanii au renunțat încă din 2023 la orice subvenție.
Banca Națională a României a menținut dobânda cheie la 6,5% pe an, în linie cu așteptările analiștilor, în condițiile în care se așteaptă la o inflație peste cea prognozată în raportul din noiembrie. Economiștii băncilor se așteaptă ca BNR să rateze din nou ținta de inflație, la finele lui 2025, pentru al cincilea an la rând. De altfel, inflația a fost peste limita superioară a intervalului de variație în 55% din timp de când BNR a introdus țintirea directă.
Banca Națională a României a menținut neschimbată rata cheie la prima ședință de politică monetară din acest an, în acord cu așteptările economiștilor și în condițiile menținerii riscurilor inflaționiste și a incertitudinilor fiscale.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a efectuat o evaluare comprehensivă a investițiilor întârziate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea fiind încadrate în diferite categorii de risc, a anunțat astăzi ministrul de resort, Marcel Boloș. Potrivit acestuia, sunt examinate posibile scenarii privind renegocierea PNRR, astfel încât România să evite blocajele în accesarea următoarelor tranșe de finanțare. De asemenea, pentru 2025, trebuie evitat riscul de decomitere de fonduri UE de peste 5 miliarde euro (din cadrul 20210-2027).
În pofida climatului dificil, marcat de incertudini privind evenimente politice si evoluții economice, piața terenurilor din România a încheiat anul 2024 cu un rezultat solid de tranzacții de aproximativ 450 milioane euro, nivel comparabil celui din anul precedent
Având în vedere că bugetul va fi construit pe o creștere economică de 2,5%, premierul Ciolacu apreciază că România nu va intra în recesiune ”dacă nu se întâmplă ceva peste voința noastră”. Șeful Executivului mai arată că va fi păstrată cota unică, iar impozitarea progresivă ar trebui introdusă în cazul veniturilor mari.
Companiile de stat care înregistrează datorii, au fost pe pierdere în ultimii cinci ani și nu au perspective de redresare, ar putea intra în insolvență a declarat astăzi premierul Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă comună cu ministrul Finanțelor, Barna Tanczos. Premierul a anunțat că a avut o analiză pe companiile de stat cu arierate împreună cu ministrul Finanțelor și că ANAF urmează să le prezinte o situație detaliată. Companiile de stat cu datorii, pierderi în ultimii cinci ani și fără perspective de redresare, ar putea ajunge în insolvență a spus premierul, precizând că este "părerea" sa.