Prețurile de consum în SUA au urcat peste așteptări în august, iar creșterea anuală a inflației a fost cea mai mare din ultimele șapte luni, taxele vamale anunțate de președintele Trump afectând costul mărfurilor importate, transmite Reuters.
De la o lună la alta, prețurile de consum au crescut cu 0,4% în august, după ce s-au majorat cu 0,2% în iulie, potrivit datelor publicate joi de Biroul de Statistică de la Departamentul american al Muncii (BLS). Analiștii estimau un nivel al inflației de 0,3%, scrie Agerpres

Indicele prețurilor de consum a înregistrat un avans de 2,9% în ritm anual în august, cea mai mare creștere din ianuarie, și după un avans de 2,7% luna precedentă, în timp ce analiștii estimau un nivel al inflației de 2,9%. De asemenea, inflația de bază, care exclude produsele volatile precum alimentele și energia, a înregistrat o creștere de 3,1% în august, după un avans similar luna precedentă.
De la o lună la alta, inflația de bază a crescut luna trecută cu 0,3%, după un avans similar în iulie.
Chiar dacă efectul taxelor vamale anunțate de președintele Trump este gradual, analiștii se așteaptă la o accelerare a creșterii prețurilor în următoarele luni, companiile epuizând stocurile făcute înaintea anunțării tarifelor.

În iulie, Rezerva Federală a SUA a menținut dobânda de referință la un interval cuprins între 4,25% și 4,50%. Președintele Fed, Jerome Powell, întrebat de jurnaliști în legătură cu anticipata creștere a prețurilor în urma taxelor vamale, a răspuns: 'Un caz de bază, rezonabil, este că acestea au un efect excepțional. Cred că am reținut că procesul va fi probabil mai lent decât ne așteptam și va fi nevoie de timp pentru a fi înțeles complet'.
Creșterea prețurilor ajută la explicarea reticenței Fed de a reduce dobânzile, în pofida solicitărilor repetate ale președintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare.