”A fost realizată prima confiscare a unui utilaj ca urmare a utilizării dronei! Pe scurt: Primăria Ciumeghiu avea închiriat un buldozer care apoi a fost folosit să gestioneze ilegal deșeuri din materiale plastice, textile și vegetale, în proximitatea unui drum agricol din zonă”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Diana Buzoianu.
Ministrul Mediului explică că acele deșeuri trebuiau sortate, aruncate, reciclate, nu împinse dintr-o parte în alta.
”Vorbim de depozitări masive de deșeuri, pe o suprafață de aproximativ 2 hectare. Ca urmare a celor constatate, excavatorul a fost confiscat, iar Primăria Ciumeghiu a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 70.000 lei”, a precizat ministrul Mediului.
Diana Buzoianu a explicat și că în sarcina UAT Ciumeghiu a fost impusă măsura salubrizării zonei în care a fost descoperită depozitarea clandestină a deșeurilor.
”Felicit reprezentanții Gărzii de Mediu pentru că au început deja să folosească dronele pentru a identifica infracțiunile sau contravențiile de mediu”, a completet ministrul.
















