Un fost colaborator al cântărețului Prince vinde partea sa de drepturi pentru melodia „Soft and Wet”, pe care o deține alături de reprezentanții artistului, la prețul de 490.000 de dolari, scrie nme.com
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Chris Moon a început să lucreze cu Prince în perioada adolescenței acestuia. Moon l-ar fi învățat pe Prince cum să înregistreze, să producă și să își facă propriile casete demo.
„Soft and Wet” a fost primul single solo al lui Prince, lansat în 1979, scrie News.ro.
Potrivit publicației Star Tribune, drepturile lui Moon pentru această piesă au fost scoase la licitație pe eBay, la prețul de 490.000 de dolari.
„Deține un cântec al lui Prince alături de artist!”, arată anunțul de vânzare.
„Nimeni altcineva nu a mai făcut ceva asemănător, din cunoștințele mele, așa că înțeleg de ce unii oameni nu cred că este adevărat”, a mai scris Moon.
El a explicat că motivul pentru care vinde partea sa de drepturi pentru această melodie este că se apropie de vârsta de pensionare și a decis să își vândă câteva dintre bunuri.
„Acum aș vrea să văd pe altcineva care se bucură de coproprietatea acestui single”, a adăugat Moon, care a fost coproprietar al drepturilor pentru această melodie timp de patru decenii.
Prince Rogers Nelson a murit la vârsta de 57 de ani, pe 21 aprilie 2016, în urma unei supradoze accidentale cu un analgezic deosebit de puternic, fentanil. Trupul neînsuflețit al artistului a fost descoperit în studioul lui de înregistrări Paisley Park din Chanhassen, un oraș din statul american Minnesota.
Cântăreț, compozitor, aranjor și instrumentist, considerat unul dintre cei mai inventivi muzicieni din epoca modernă, Prince s-a inspirat din artiști aparținând unor genuri muzicale diferite, precum James Brown, The Beatles și Jimi Hendrix. Printre piesele sale de succes se numără „Little Red Corvette”, „Let's Go Crazy”, „When Doves Cry”, „Cream” și „Get Off”.
Originar din Minneapolis, a devenit cunoscut la sfârșitul anilor 1970 cu piesa „Wanna Be Your Lover” și, în următoarele decenii, a cucerit publicul și topurile muzicale cu albume precum „1999” și „Purple Rain”.
Prince a câștigat șapte premii Grammy și cele 39 de albume ale sale s-au vândut în peste 100 de milioane de copii. Artistul a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original, în 1985, cu single-ul „Purple Rain”, de pe coloana sonoră a filmului omonim.