Președintele Nicușor Dan anunță că a discutat despre marea evaziune fiscală cu premierul interimar Cătălin Predoiu.
Șeful Executivului a spus că verifică dacă trebuie în Strategia Națională de Apărare să se aducă o modificare, pentru a concentra mai multe forțe ale statului pe combaterea acestui fenomen.

Nicușor Dan este optimist că se va ajunge la combaterea marii evaziuni, dar efectele ei se vor vedea în 2026.
”Noi suntem în situația în care, câțiva ani la rând, ne-am dus la Comisie Europeană și am spus că vom face niște lucruri pe care nu le-am făcut. Deci, ce trebuie să facem acum? Termenul este 30 iunie, ca să poată să fie aplicat în al doilea semestru al anului 2025. Trebuie să venim cu un set de măsuri care să aibă în spate și niște acte normative care să fie adoptate de Parlament înainte de 30 iunie. Asta este constrângerea”, a spus președintele, despre măsurile pe care trebuie să le ia statul român pentru reducerea cheltuielilor, arată news.ro.

Potrivit președintelui, aceste măsuri trebuie să fie agreate de o majoritate din Parlament care să le susțină când o să vină la vot în Parlament, înainte de 30 iunie.
Șeful statului a mai spus că în privința mari evaziuni fiscale, a avut chiar aseară o discuție cu prim-ministrul interimar, Cătălin Predoiu.

”A spus că verifică dacă trebuie în Strategia Națională de Apărare să aducem o modificare, astfel încât să concentrăm mai multe forțe ale statului pe combaterea acestui fenomen. Noi acum suntem în o situație în care trebuie să transmitem pieței financiare, investitorilor, niște măsuri pentru a doua jumătate din 2025. Combaterea marii evaziuni, eu sunt optimist că o vom face, dar efectele ei se vor vedea în 2026”, a mai arătat șeful statului.
În luna iunie va avea loc o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în cadrul căreia urmează ca marea evaziune fiscală să fie inclusă printre amenințările la adresa siguranței naționale menționate în Strategia Națională de Apărare, au declarat surse politice pentru HotNews.