Senatorul democrat american Alex Padilla a fost scos afară dintr-o încăpere, pus la pământ și încătușat de agenții de securitate.
Aceasta după ce a încercat să pună o întrebare la o conferință de presă susținută joi de secretarul pentru securitate internă, Kristi Noem, la Los Angeles, conform Reuters.

„Sunt senatorul Alex Padilla. Am întrebări pentru doamna secretar”, a spus Padilla în timpul conferinței de presă în care Noem discuta despre protestele din Los Angeles și de măsurile represive ale președintelui Donald Trump în materie de imigrație, arată news.ro.
Imaginile filmate la fața locului îl arată pe senator forțat să îngenuncheze. Refuzând să se supună, acesta a fost trântit la podea înainte de a fi încătușat de trei bărbați.
„Jos mâinile”, a spus Padilla, 52 de ani, înainte de a fi scos din sală de doi bărbați.
Alex Padilla, reprezentând California, a confirmat într-un comunicat că a fost forțat să se așeze la pământ și a fost încătușat de agenții de securitate. El a precizat că „nu se află în prezent în arest”.

Noem a vorbit în Los Angeles, unde timp de câteva zile la rând au avut loc proteste față de represiunea lui Trump împotriva imigranților. Casa Albă a răspuns prin trimiterea în oraș a trupelor din Garda Națională și a pușcașilor marini americani, afirmând că aceștia vor ajuta la securizarea clădirilor federale și la apărarea ofițerilor din serviciile pentru imigrație și vamă.
Într-o declarație pe X, Departamenul pentru Securitate Internă l-a acuzat pe Padilla de implicare într-un „teatru politic lipsit de respect”.
„Dl Padilla a fost rugat în mod repetat să se retragă și nu a respectat ordinele repetate ale agenților Secret Service, care au crezut că este un atacator, iar ofițerii au acționat în mod corespunzător", a declarat Departamentul, adăugând că Noem s-a întâlnit ulterior cu Padilla și au vorbit timp de 15 minute.
DEMOCRAȚII SUNT REVOLTAȚI
O serie de senatori democrați, și cel puțin un republican, au criticat modul în care a fost tratat Padilla.
URGENT BREAKING: Democrat US Senator Alex Padilla was just thrown to the ground and arrested for trying to speak at a DHS Press Conference by Secretary Kristi Noem.
— Brian Krassenstein (@krassenstein) June 12, 2025
This is Trump’s America. This is so incredibly pathetic.
I am so sad for the state of this country. pic.twitter.com/yI9fKdoYoW
„Senatorul Padilla este un tip mare și înalt, iar modul în care a fost scos din sală este greșit și vicios”, a declarat senatorul republican Lisa Murkowski reporterilor la Capitoliu.
Liderul minorității din Senat, Chuck Schumer, a criticat incidentul într-un discurs rostit în plenul Senatului. „Tocmai am văzut ceva care mi-a întors stomacul pe dos - bruscarea unui senator al Statelor Unite”, a spus Schumer. „Avem nevoie de răspunsuri imediate pentru ce naiba s-a întâmplat”, a adăugat el, spunând că „miroase a totalitarism” și cerând o „anchetă completă” asupra incidentului din partea Congresului.
„Este șocant, dictatorial și rușinos”, a declarat Gavin Newsom, guvernatorul democrat al Californiei, care s-a impus ca o figură centrală în opoziția față de Donald Trump.

Fosta vicepreședintă Kamala Harris, învinsă de Trump în alegerile din noiembrie anul trecut, a declarat că acesta este un abuz de putere „rușinos și uluitor”.
Principalul republican din Senat, John Thune, a declarat că nu se va pronunța până când nu va afla mai multe despre incident. „Vom avea un răspuns. Dar vreau să cunosc faptele și să aflu exact ce s-a întâmplat înainte de a face vreun comentariu", a spus el.
Nu este însă prima dată când oficialii administrației Trump rețin oficiali aleși democrați. Primarul din Newark, Ras Baraka, a fost arestat și acuzat de încălcarea proprietății pe 9 mai, după ce venise la un centru privat pentru imigranți. Procurorii au renunțat ulterior la aceste acuzații, însă au acuzat-o pe reprezentanta democrată LaMonica McIver de agresiune și împotrivire față de agenții care încercau să îl aresteze pe Baraka.
Ambii au negat că ar fi comis vreo infracțiune.