Operațiunea este necesară în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României.
Se află în prezent sub pază și supraveghere permanentă în cadrul unui spital.
Polițiștii de la serviciul imigrări efectuează verificările necesare, având în vedere că Hayssam nu deține cetățenia română și nu are reglementat un drept de ședere pe teritoriul României.
''Față de cetățeanul străin a fost dispusă măsura luării în custodie publică pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României.
Având în vedere starea sa de sănătate, măsura se execută în prezent sub pază și supraveghere permanentă în cadrul unei unități spitalicești, unde primește îngrijirile medicale necesare. La finalizarea internării medicale, persoana va fi transferată într-un centru de cazare al Inspectoratului General pentru Imigrări pentru continuarea procedurilor, în vederea returnării'', este anunțat.
Decizia instanței este definitivă.
Tribunalul Ilfov a admis contestația formulată de Omar Hayssam împotriva decizia Judecătoriei Sectorului 4 București, care îi respinsese cererea de eliberare condiționată.
”Desființează sentința penală nr. 2298 din data de 17.07.2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 17737/4/2026 și, în rejudecare, în baza art. 587 alin. (1) C. pr. pen. raportat la art. 59-60 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Omar Hayssam.
Dispune liberarea condiționată a condamnatului Omar Hayssam din executarea pedepsei de 24 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 1873/04.11.2015 pronunțată de Tribunalul București – secția I penală, în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. 5804/04.11.2015 și punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză”, se arată în minuta Tribunalului Ilfov.
Judecătoria Sectorului 4 a decis, la data de 17 iulie 2026, să respingă cererea lui Omar Hayssam de eliberarea condiționată, dar decizia nu a fost definitivă, fiind atacată la Tribunalul Ilfov.
Omar Hayssam a fost condamnat în anul 2014 la 24 de ani și patru luni de detenție în urma contopirii pedepselor din cele trei dosare în care fusese condamnat pentru terorism, înșelăciune și fraude, respectiv dosarul răpirii celor trei jurnaliști în Irak, dosarul înșelăciunii în cazul "Volvo" și cel al fraudelor din cauza "Foresta Nehoiu".
În martie 2005, jurnaliștii Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost răpiți la Bagdad, iar o lună mai târziu autoritățile române îl rețineau pe Omar Hayssam. Deși președinția anunța la acel moment că Hayssam este acuzat de implicare în răpirea jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracțiuni economice, într-un alt dosar.
La aproape un an și o lună de la plasarea lui în arest, instanța a dispus eliberarea, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse și arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a inculpatului s-a degradat, după o operație pentru cancer la colon care a avut loc în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.
În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave, fiind dat în urmărire generală la nivel național și internațional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel București, în iulie 2006. Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013, după șapte ani de la fugă sa din țară.
Mohammad Munaf, eliberat în 2022
Mohammad Munaf, cetățeanul irakian condamnat definitiv la închisoare, în 2008, alături de Omar Hayssam, a fost eliberat definitiv de judecătorii Tribunalului Ilfov în 2022.
Munaf a fost condamnat definitiv, în anul 2008, la zece ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak
Minuta instanței Solutia pe scurt: În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite contestația formulată de contestatorul – petent MOHAMMAD MUNAF împotriva sentinței penale nr. 1193 din data de 27.05.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr. 10456/4/2022. Desființează sentința atacată și, rejudecând cauza: În temeiul art. 587 alin. 1 Cpp raportat la art. 59 C.pen.1969 și cu aplicarea art. 5 NCP admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul – condamnat MOHAMMAD MUNAF (date). Dispune liberarea condiționată a petentului – condamnat de sub puterea MEPI nr. 160/2008 emis de Curtea de Apel București – Secția I Penală în baza sentinței penale nr. 122/2008. Pune în vedere petentului dispozițiile art. 61 din Vechiul Cod penal privind revocarea liberării condiționate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 de lei – av. Dîrnea Anca Nela. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 06.07.2022. Document: Hotarâre 489/2022 06.07.2022















