Vodafone, Datanet Systems, ETA2U și Metaminds vor să securizeze rețeaua IT&C a Teletrans

Vodafone, Datanet Systems, ETA2U și Metaminds vor să securizeze rețeaua IT&C a Teletrans
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 11 sep 2024

Vodafone România, Datanet Systems, ETA2U și Metaminds s-au înscris la o licitație organizată de Teletrans pentru achiziționarea de echipamente necesare securizării rețelei IT&C a companiei, contractul fiind estimat la 15,25 milioane de lei, fără TVA.

"În actualul context geopolitic, rețelele IT&C care deservesc operatorii de transport și sistem de la nivelul Uniunii Europene sunt predispuse la atacuri informatice și impun modernizare și actualizare conform ultimelor tehnologii, în vederea alinierii la standardele europene de calitate. Pentru asigurarea unui nivel de securizare superior al rețelelor IT&C este necesară achiziționarea unei serii de echipamente IT care să filtreze traficul de date, cu scopul eliminării informațiilor care prezintă un pericol de securitate, stochează informații pentru a asigura un backup permanent al informațiilor din cadrul companiei și asigură un flux de transfer de date constant. Aceste echipamente sunt necesare în principal în contextul atacurilor informatice tot mai frecvente precum și în vederea asigurării unui backup. În cazul în care aceste echipamente nu există sau nu sunt gestionate de personal tehnic de specialitate, pot apărea sincope în funcționarea sistemelor de transport energie în cadrul Sistemului Energetic Național (SEN)", scrie în caietul de sarcini al licitației.

Urmărește-ne și pe Google News
SUA oferă o recompensă de până la 2,5 milioane de dolari în schimbul unor informații care să conducă la arestarea unui hacker CITEȘTE ȘI SUA oferă o recompensă de până la 2,5 milioane de dolari în schimbul unor informații care să conducă la arestarea unui hacker
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Conform documentației, viitorul câștigător al licitației va livra echipamente de tip storage, firewall - 20 bucăți, switch-uri legături interne - 20 bucăți, switch-uri infrastructură - 8 bucăți, switch PoE - 30, servere -10 bucăți și router de distribuție - 9 bucăți.

"Achiziția este cuprinsă în Investiția 5. Digitalizarea, eficientizarea și modernizarea rețelei naționale de transport al energiei electrice, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C16. REPowerEU", se precizează în caietul de sarcini.

Echipamentele vor fi livrate în cel mult 120 de zile de la data atribuirii contractului.

Mai multe detalii despre licitație AICI.

Teletrans este o filială Transelectrica care are ca principal obiect de activitate asigurarea de servicii de comunicații și IT. Afacerile companiei au atins 49,03 milioane de lei în 2023.

viewscnt
Afla mai multe despre
teletrans
echipamente
oferte