Cel mai mare producător de gaze din România, Romgaz, deținut în proporție de 70% de stat, nu a importat în 2023 gaze, în pofida contractului semnat cu compania de stat azeră SOCAR, care a expirat la finalul lunii trecute, și a majorării de către Azerbaidjan a livrărilor către Europa anul trecut cu 45% comparativ cu 2021. Motivul: nu a avut nevoie, ritmul de scădere a cererii interne fiind de două ori mai ridicat decât cel al reducerii producției Romgaz.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că, din 3 iunie, vor exista trei zboruri săptămânale către Azerbaidjan, în urma solicitării pe care a făcut-o în cadrul întâlnirii cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, la Baku.
România a suplinit țițeiul rusesc, al cărui import a fost interzis de UE, prin majorare livrărilor de petrol din alte surse, în special Kazahstan și Azerbaidjan. În 2023, România a importat, potrivit datelor analizate de Profit.ro, 435,5 mii tone de țiței azer, pentru care a achitat 262,2 milioane euro.
După cum a relatat Profit.ro, fostul CEO s-a asociat cu ex-ministrul român pentru Mediul de Afaceri Ilan Laufer, pentru a dezvolta împreună un complex comercial de tip drive-in în Otopeni, aproape de Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Azerbaidjanul își poate îndeplini obiectivul de a dubla exporturile de gaze naturale către Europa, a declarat președintele Ilham Aliyev, chiar dacă țara sa nu a obținut încă contractele de vânzări pe termen lung de care are nevoie pentru a investi miliarde de dolari în majorarea producției, transmite Bloomberg.
Compania petrolieră de stat azeră SOCAR, care a semnat recent un contract cu Romgaz pe un an de import de gaze azere în România, a început să injecteze primele 50 de milioane de metri cubi de gaz în depozitele din Ungaria.
Azerbaidjanul a acuzat duminică Rusia că nu și-a îndeplinit obligațiile din cadrul acordului de încetare a focului din 2020, obținut de Moscova pentru a pune capăt războiului dintre Baku și Armenia pentru controlul regiunii Nagorno-Karabah, scrie AFP.
Infrastructura, în special cea de transport, dar și cea de stocare, este cea mai importantă provocare a statelor europene după renunțarea la gazul rusesc. Dacă surse de gaze alternative pot fi identificate, transportul și stocarea lor pe perioada de iarnă, pentru a evita congestiile, sunt mai dificile. Ungaria, care deține spații de înmagazinare mult peste nivelul consumului intern și de 2 ori peste cele din România, se află într-o poziție privilegiată din acest punct de vedere.
Majoritatea țărilor abia așteptau să ridice restricțiile de călătorie impuse în contextul pandemiei de coronavirus, însă în cazul Azerbaidjanului situația financiară a țării se îmbunătățește tocmai grație prelungirii acestor restricții, chiar și după ce pandemia globală a fost declarată încheiată, transmite Bloomberg.
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a invitat Azerbaidjanul să devină membru permanent al organizației, a informat agenția de presă rusă Interfax care citează o declarație a secretarului general OPEC, Haitham Al Ghais, transmite Reuters.
Bulgaria se alătură proiectului de construire a unei linii electrice care va trece prin apele Marea Neagră. Acest lucru s-a întâmplat la o ședință a comitetului de conducere pentru construirea coridorului verde din Azerbaidjan către Ungaria, via România, a anunțat ministrul bulgar al energiei, Rosen Hristov, scrie publicația bulgară 24Chasa, citată de Rador.
Europa a investit masiv în construcția de infrastructură necesară importului de gaz natural lichefiat (GNL) pentru a evita o criză energetică paralizantă, însă este posibil ca planurile sale să fi mers prea departe. Potrivit Bloomberg, dacă toate terminalele planificate vor fi construite, există riscul ca, în urma reducerii cererii cauzată de procesul de decarbonizare, infrastructura de miliarde de euro să se transforme pe termen lung într-o serie active neutilizate, care însă vor fi achitate din banii contribuabililor europeni.
România este unul dintre cele patru state membre ale Uniunii Europene care în 2022 a beneficiat de livrări suplimentare de gaze din Azerbaidjan prin conducta Trans Adriac Pipeline (TAP), comparativ cu anii precedenți. Anul trecut, statul asiatic a exportat în UE o cantitate de 11,4 miliarde metri cubi de gaze, acestea ajungând în Grecia, Italia, Bulgaria și România, a anunțat Luca Schieppati, directorul general al operatorului gazoductului, TAP AG.
Contractul, semnat la Baku, prevede posibilitatea efectuării în România de livrări de gaze azere de până la 1 miliard de metri cubi pe an, în perioada 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024.
Executivul de la București a aprobat miercuri, prin Hotărâre, Acordul între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi, semnat la București la 17 decembrie 2022.
Rusia, mediatoarea conflictului între Azerbaidjan și Armenia, acuză Baku de încălcarea acordului de încetarea focului care a pus capăt Războiului azero-armean din Nagorno Karabah din 2020, prin trecerea liniei de demarcație de către militari azeri, relatează AFP.
DEPA Commercial SA, cel mai mare importator de gaze naturale din Grecia, parte a conglomeratului de stat Public Gas Corporation of Greece (DEPA), se pregătește să devină furnizor de gaze pe piața românească, relevă date analizate de Profit.ro.
Compania românească de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, și Socar Trading, filiala companiei naționale petroliere Socar a Azerbaidjanului, au semnat vineri în capitala statului caucazian un contract pe un an de import de gaze azere în România, care prevede livrări de până la 1 miliard de metri cubi.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, prelungește cu 1 an contractul de import de gaze încheiat în ultima parte a anului trecut cu omoloaga Socar din Azerbaidjan.
Președintele Klaus Iohannis face o vizită oficială în Azerbaidjan în perioada 2-3 februarie 2023, la invitația președintelui Ilham Aliyev, potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale. În timpul vizitei, Iohannis va deschide, alături de Aliyev, Reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze.
Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia au cerut Comisiei Europene fonduri suplimentare pentru a-și dezvolta infrastructura energetică, astfel încât să poată importa mai mult gaz din Azerbaidjan. Acest lucru a fost declarat de ministrul ungar Peter Szijjártó după întâlnirea pe care a avut-o la Budapesta cu ministrul azer al economiei, Mikayil Jabbarov, scrie Dnevnik, citată de Rador.
Azerbaidjanul intenționează să majoreze ușor exporturile sale de gaze naturale spre Europa, în 2023, a afirmat președintele țării, Ilham Aliyev, în condițiile în care Bruxelles-ul caută să înlocuiască livrările de energie, în scădere, din Rusia, transmite Reuters.
Președintele Klaus Iohannis l-a primit, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, pe președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev. ”Securitatea energetică și conectivitatea sunt obiectivele noastre comune”, a transmis șleful statului, la finalul întâlnirii.
Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, a declarat, sâmbătă, la București, la semnarea Acordului în domeniul energiei verzi, că țara sa este pregătită să livreze energie verde către Europa și a menționat că Azerbaijan va furniza către Europa și peste 11 miliarde de metri cubi de gaz. În ceea ce privește România, Romgaz a semnat un acord de livrare de gaze începând din ianuarie 2023.
România, Azerbaidjan, Georgia și Ungaria semnează astăzi, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, și a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, un acord privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi. Documentul va fi semnat de Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, Prim-ministrul Georgiei, Irakli Garibashvili, Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban.