Proprietarul BRD, grupul francez Societe Generale, a depus planul de intervenție cerut de Banca Angliei în contextul Brexitului înainte de termenul limită, stabilit pentru 14 iulie, a anunțat marți directorul adjunct al grupului, Severin Cabannes.
Banca Angliei se confruntă cu prima grevă din ultimii 50 de ani, angajații sediului central urmând să oprească activitatea 4 zile consecutiv, începând cu 31 iulie, pentru a revendica astfel majorări mai mari ale salariilor.
Banca Angliei va cere băncilor să își suplimenteze capitalul cu o sumă cumulată de 11,4 miliarde de lire sterline, pentru a combate riscurile generate de creșterea creditelor de consum și a fi pregătite pentru rezultatul incert al negocierilor legate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Bloomberg.
Banca Angliei a menținut joi dobânda de politică monetară la nivelul de 0,25%, în conformitate cu estimările analiștilor, dar votul a fost de 5 la 3 în favoarea măsurii, numărul celor care au susținut majorarea fiind peste așteptări, relatează MarketWatch.
Banca Angliei a cerut în mod repetat băncilor comerciale să reducă dobânzile Libor în timpul crizei financiare, relevă o înregistrare secretă din 2008 obținută de jurnaliștii BBC, citată de MarketWatch.
Banca Angliei a menținut joi dobânda cheie la minimul record de 0,25%, în conformitate cu așteptările analiștilor, dar, pentru prima oară din iulie 2016, un membru al consiliului de politică monetară a votat pentru majorarea acesteia, transmite Reuters.
Viceguvernatorul Băncii Angliei Charlotte Hogg a demisionat în urma criticilor din partea parlamentarilor pentru că nu a declarat că fratele ei lucrează la o bancă pe care ea ar fi trebuit să o supravegheze, relatează Bloomberg.
Banca Angliei a îmbunătățit joi estimările economice ale Marii Britanii pentru a doua oară după votul pro-Brexit din iunie 2016, dar a precizat că unii oficiali ai instituției sunt îngrijorați de accelerarea inflației, transmite Bloomberg.
Un oficial al Băncii Angliei afirmă că propunerile de la Bruxelles privind cerințele de capital afectează competitivitatea instituțiilor de credit și că sistemul bancar britanic ar trebui să se inspire mai degrabă din standardele de prudențialitate din SUA.
Indicele care indică sustenabilitatea prețurilor caselor prin prisma veniturilor a atins o nouă extremă, respectiv de 14,2 ori salariul mediu anual în Londra.
Ce abilități trebuie să aibă o persoană care dorește să devină viceguvernator al băncii centrale?
Banca Angliei a lăsat dobânda de politică monetară la minimul record de 0,25%, anticipând joi că aceasta ar putea fi modificată atât în creștere cât și în scădere, relatează Reuters.
Banca Angliei a păstrat joi neschimbată rata dobânzii cheie, la 0,25%, în linie cu așteptările analiștilor, dar instituția augerează că ar putea decide o nouă reducere a acesteia la ședința din noiembrie.
Lira sterlină a coborât luni la minimul ultimilor trei ani față de euro, în condițiile în care decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană continuă să afecteze cursul de schimb, iar Banca Angliei ar putea adopta noi măsuri de relaxare monetară pentru a susține economia britanică, afectată de Brexit, informează Financial Times.
Un raport al Bank of America menționează că tăierile de dobândă operate de Banca Angliei și Banca Rezervelor din Australia au dus la 666 numărul reducerilor de dobânzi de la căderea băncii americane de investiții Lehman Brothers.
Acțiunile europene s-au apreciat joi, iar bursa de la Londra a consemnat cel mai mare câștig zilnic de la finele lunii iunie, după ce Banca Angliei a redus dobânda cheie la un nou minim record și a anunțat un pachet de măsuri menite să contracareze efectele votului pro-Brexit.
Banca Angliei a redus joi rata dobânzii de politică monetară pentru prima oară în ultimii șapte ani, în linie cu așteptările analiștilor, și a anunțat un pachet de măsuri pentru stimularea economiei locale, care dă semne de încetinire după votul pro-Brexit de la referendumul din iunie.
Acțiunile europene au început tranzacțiile de joi în creștere, în ton cu bursele asiatice, care și-au revenit după cea mai slabă evoluție de după votul pro-Brexit al britanicilor, dar lira sterlină este în declin, investitorii anticipând prima reducere a dobânzilor de către Banca Angliei din ultimii șapte ani, transmite Bloomberg.
Banca Angliei nu vede ”dovezi clare” ale unei încetiniri puternice a economiei britanice după votul de la referendum pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană, cu toate că există semne că investițiile și angajările sunt în așteptare, relatează Reuters.
Acțiunile europene au crescut joi, pentru a cincea oară în ultimele șase ședințe, atingând cel mai ridicat nivel înregistrat după votul britanicilor în favoarea desprinderii de Uniunea Europeană.
Banca Angliei a menținut, joi, rata dobânzii de referință la minimul record de 0,5%, deși analiștii anticipau majorarea acesteia pentru a tempera efectele negative ale deciziei Marii Britanii de a se desprinde de Uniunea Europeană.
Acțiunile europene cresc joi, în condițiile în care investitorii anticipează că Banca Angliei va anunța astăzi noi măsuri de stimulare a economiei, în urma deciziei britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană.
Acțiunile europene cresc marți, pentru a patra ședință consecutiv, susținute de așteptările privind adoptarea unor noi măsuri de stimulare economică la nivel global, informează MarketWatch.
Banca Angliei este pe cale să reducă dobânzile pentru prima oară în ultimii șapte ani, la ședința de politică monetară de joi, prima după referendumul la care britanicii au optat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, anticipează analiștii, transmite MarketWatch.
Banca Angliei a redus cerințele de capital pentru băncile comerciale din Marea Britanie, în încercarea de a impulsiona creditarea și creșterea economică, în urma alegerii britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană.