Compania poloneză Elemental Holding va construi prima fabrică din Uniunea Europeană pentru reciclarea atât a bateriilor auto, cât și a altor deșeuri care conțin metale, cu ajutorul unui împrumut de până la 25 de milioane euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), scrie publicația Budapest Business Journal.
Stellantis va lansa modele comerciale alimentate cu hidrogen și pe baterii, până la finalul acestui an, pentru mărcile Peugeot, Citroen și Opel, în încercarea de a oferi o soluție fără emisii și care, în același timp, să nu depindă de timpi mari de încărcare a bateriei.
Serbia vrea să interzică exporturile de litiu pentru a deveni un jucător european important pe piața bateriilor și a mașinilor electrice, potrivit premierului Ana Brnabic.
Volkswagen a prezentat în cadrul conferinței Power Day planurile pe care le are în domeniul bateriilor auto și vehiculelor electrificate. Constructorul german de automobile își propune să introducă bateriile de tip solid state și să dezvolte șase uzine de baterii în Europa.
Rombat va începe, în a doua jumătate a anului, să furnizeze celulele pentru bateriile auto Li-Ion, destinate mașinilor electrice, în noua fabrică din București.
Grupul sud-coreean SK Innovation Co. a anunțat vineri că va investi 1.270 miliarde woni (1,2 miliarde de dolari) în subsidiara sa din Ungaria, în ideea de a extinde capacitățile de producție de baterii pentru vehicule electrice în Europa, transmite Yonhap.
Enel X, divizia de afaceri a Grupului Enel dedicată serviciilor energetice inovatoare, a anunțat miercuri că are undă verde de la Comisia Europeană pentru a dezvolta trei proiecte prezentate în cadrul celui de-al doilea program european IPCEI (Proiect Important de Interes European Comun), creat pentru a sprijini industria europeană a bateriilor.
Comisia Europeană a aprobat ajutoare de stat în valoare de 2,9 miliarde de euro pentru industria bateriilor, o decizie care ar urma să ajute UE să reducă importurile și să recupereze din decalajul față de China în acest sector de importanță strategică.
Uniunea Europeană ar putea ajunge în foarte scurt timp să-și poate produce necesarul de baterii electrice pentru vehicule, potrivit vicepreședintelui Maros Sefcovic. În prezent, China domină piața globală de baterii.
Elon Musk are planuri să dezvolte un nou automobil electric destinat europenilor, după cum a declarat în cadrul Conferinței Europene pentru Baterii, organizată de Germania.
Tesla a fost amendată în Germania cu 12 milioane de euro pentru încălcarea legislației privind reciclarea bateriilor uzate, potrivit unor documente depuse de constructorul american la autoritățile care reglementează piața de capital U.S. SEC.
BMW Group investește într-o nouă fabrică ce va fi dedicată vehiculelor electrice. Este vorba despre uzina din Regensburg, care până acum producea automobile cu combustie și componente pentru acestea.
Toyota și Panasonic, două companii care au semnat un parteneriat în domeniul producției de baterii, au anunțat că vor fabrica baterii Li-Ion pentru vehicule hibride, în cadrul companiei de tip joint-venture, denumită Prime Planet Energy & Solutions.
Tesla a convenit preluarea companiei germane ATW Automation, specializată în asamblarea de module și pachete de baterii, a declarat vineri o sursă apropiată tranzacției.
Un studiu comun publicat marți de Oficiul European de Brevete (European Patent Office, EPO) și Agenția Internațională a Energiei (IEA) arată că, între 2005 și 2018, brevetele de invenții cu privire la baterii și alte tehnologii de stocare a energiei electrice au crescut, în medie, cu 14% pe an, de patru ori mai mult decât media din alte domenii tehnologice (3,5%), informează AFP.
Divizia din China a BMW, care își desfășoară activitatea în cadrul unei companii de tip joint-venture, BMW Brilliance Automotive, a anunțat că uzina de baterii din Tiexi își va dubla capacitatea de producție și va livra baterii pentru noul iX3.
Constructorul auto PSA Group și compania franceză Total au anunțat semnarea unui acord în urma căruia vor forma o compane de tip joint-venture care va produce baterii în două locații, în Franța și Germania.
Producătorul chinez de baterii CATL (Contemporary Amperex technology Co.) unul dintre cei mai mari furnizori de celule de baterii din industria auto, a anunțat că dezvoltă un nou tip de baterie care nu conține nici nichel, nici cobalt, ceea ce i-ar putea da o independență majoră de rezervele de metale grele folosite astăzi în industria bateriilor.
Directorul general al Tesla Inc, Elon Musk, a anunțat că firma americană este deschisă la acordarea de licențe software și furnizarea de baterii și sisteme de propulsie, transmite Reuters.
Qualcomm a prezentat un nou standard pentru încărcarea rapidă, ce reduce semnificativ timpul necesar pentru încărcarea smartphone-urilor.
Șeful BMW, Oliver Zipse, a prezentat la Munchen direcția strategică a companiei din punct de vedere al sustenabilității și eficienței resurselor, anunțând că și-a fixat propriile ținte pentru această strategie până în 2030. Una dintre informațiile transmise presei este cea care vizează salariile managemenetului. Acestea vor fi legate direct de atingerea țintelor privind emisiile.
BMW a anunțat că a semnat un contract de 2 miliarde de euro pentru celule de baterii pentru vehicule electrice, cu producătorul Northvolt, o companie suedeză care va folosi doar energie regenerabilă pentru producția celulelor.
BMW Group a anunțat semnarea unui contract cu compania minieră Managem Group, din Maroc, pentru furnizarea de cobalt. Substanța este necesară celulelor de baterii pentru vehicule electrice.
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a organizat în toamna anului trecut o procedură de licitație neanunțată public în vederea atribuirii unei licențe de explorare a unui perimetru cu posibile zăcăminte de cobalt și litiu din vestul României, vitale pentru industria aflată în plin avânt a bateriilor. Licitația este blocată în acest moment din cauza contestației depuse de către unul dintre participanți.
Volkswagen Group a anunțat că își majorează investiția în compania QuantumScape, din SUA, pentru a susține dezvoltarea de baterii solide, care vor putea permite autonomii mai mari pentru vehiculele electrice și o reducere a timpului de încărcare.