În apărarea sa, acceptată de judecători,Romgaz a arătat că legislația în vigoare în perioada 2013-2015 o obliga să vândă o cantitate de gaze minimă, nu maximă, pe piața reglementată, având obligația de a asigura permanent satisfacerea cererii de pe acest segment de piață și că, în plus, nu avea obligația de a urmări ce fac mai departe cumpărătorii angro cu gazele achiziționate. Detalii privind piața de energie vor fi anunțate la Profit Energy.forum, conferință care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
Trei din patru cumpărători online nu primesc în mod regulat recomandările de produse care îi interesează, brandurile nereușind să valorifice volumul impresionant de date generate de activitatea online a consumatorilor.
Începând cu data de 1 februarie 2019, legea privind diminuarea risipei alimentare va intra în vigoare, iar operatorii economici vor trebui să vândă cu preț redus produsele aflate aproape de expirarea datei durabilității minimale.
Ritmul în care consumatorii casnici au renunțat la piața reglementată de electricitate în favoarea celei libere s-a diminuat, în primele luni ale acestui an, conform ultimelor date, analizate de Profit.ro, doar 115.000 de consumatori casnici semnând contracte concurențiale, în pofida eliminării componentei de 10% reprezentând prețul reglementat de ANRE din factură. Dacă cei care au semnat contracte anul trecut obțineau o reducere medie de aproximativ 20%, cei care au efectuat operațiunea în acest an au fost nevoiți să se mulțumească cu reduceri de doar 10%.
Oficialii Administrației Fondului pentru Mediu s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și cu cei ai Distribuție Oltenia, E-ON Romania și Electrica SA pentru a discuta elaborarea unui ghid de finanțare destinat persoanelor fizice pentru instalații de producere energie electrică din surse de energie regenerabilă.
Prejudiciul ar fi survenit, potrivit Curții de Conturi, ca urmare a faptului că Romgaz ar fi vândut pe piața reglementată, în perioada 2013-2015, o cantitate mai mare de gaze decât era obligată de legislația în vigoare, deci la un preț mai mic decât cele pe care le-ar fi putut obține pe piața liberă.
Producătorul de energie Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, și alți mari consumatori industriali de gaze obțin posibilitatea legală de a se alimenta cu gaze naturale prin racordare directă la sistemul național de transport al operatorului de profil Trangaz și de a economisi în acest fel banii pe care îi plătesc în prezent operatorilor rețelelor de distribuție la care sunt branșați.
Motivația principală a amendamentului la Legea energiei a fost aceea că numeroase instituții de stat, care au achiziționat energie concurențial, prin licitații publice, s-au trezit cu contractele denunțate de furnizori înainte de finalizarea acestora, întrucât furnizorilor nu le mai convenea prețul negociat și aveau oportunitatea de a vinde energia mai scump altor consumatori.
Consumatorii casnici vor fi nevoiți să mai aștepte încă un deceniu instalarea de contoare inteligente, Comisia de Industrii a Camerei Deputaților hotărând marți să elimine termenul de 2020 ca fiind obligatoriu pentru dotarea cu astfel de contoare a 80% din consumatorii casnici.
Prețurile finale de furnizare de pe piața liberă depind în bună măsură, ca și cele reglementate, de tariful de distribuție practicat de operatorul concesionar din fiecare localitate în parte, tarif aprobat de ANRE. De aceea, prețurile practicate de fiecare jucător de pe segmentul casnic complet liberalizat sunt diferite în funcție de localitatea clientului.
Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici care nu și-au schimbat furnizorii și nu au trecut în piața liberă va scădea în medie la nivelul țării, de la 1 iulie, cu 3,53%, a anunțat Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Consumatorii români au continuat să manifeste o lipsă majoră de optimism în primul trimestru din 2018, așteptările privind câștigurile și înclinația către cumpărare fiind în scădere.
Indicatorul percepției generale asupra economiei (ESI) a scăzut, în februarie, la cel mai redus nivel din ultimii doi ani în România, pe fondul căderii abrupte a încrederii în industrie, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană.
În decembrie, indicele climatului de consum calculat de GfK pentru cele 28 de state din UE a atins valoarea de 21,1 puncte, cea mai ridicată din ultimii 10 ani. La finalul trimestrului al treilea, această valoare era încă la nivelul de 20,9 puncte, iar prognozele anul 2018 estimează o creștere a consumului casnic din Uniunea Europeană între 1,5 și 2%, în termeni reali.
CEZ Vânzare și-a extins activitatea și în alte zone decât în cele în care compania cehă deține și rețeaua de distribuție (Oltenia), semnând mai multe contracte de furnizare de energie electrică în regim concurențial cu persoane fizice și juridice din Iași și Banat.
Aproximativ 90.000 de consumatori casnici și-au schimbat furnizorul de electricitate în luna octombrie a anului trecut, preferând să semneze contracte pe piața concurențială. Numărul consumatorilor ieșiți de pe piața reglementată, care de la 1 ianuarie nu mai beneficiază de componenta de 10% preț reglementat, a ajuns la 910.000, reprezentând 11,2% din totalul consumatorilor casnici din România, conform ultimelor date, analizate de Profit.ro.
La Cluj-Napoca, de exemplu, nu mai puțin de 18 furnizori din piața liberă oferă prețuri mai mici decât cel reglementat. Gazele de import sunt mai avantajoase din punct de vedere fiscal decât cele din producția internă.
E.ON Energie era liderul pieței locale de furnizare de gaze naturale pentru clienții casnici la finalul anului 2016, cu o cotă de aproape 49%, celălalt mare jucător fiind Engie, cu aproape 42%. Compania și-a majorat cu 55% profitul net în 2016, la 173,6 milioane lei, pe fondul menținerii cifrei de afaceri la circa 4,8 miliarde lei.
Imensa majoritate a consumatorilor casnici de pe segmentul reglementat sunt clienți ai unuia dintre cei doi mari furnizori care controlează, cumulat, peste 90% din acesta, E.ON și Engie. Este pregătită o nouă regulă, conform căreia operatorii sistemelor locale de distribuție vor fi obligați să racordeze toate persoanele fizice și firmele care solicită acest lucru și să finanțeze singuri toate lucrările aferente, chiar dacă apreciază că aceste investiții nu se justifică economic.
Contractele de furnizare de energie electrică au fost reziliate, în luna decembrie, de către furnizori, pentru 40 de consumatori casnici și non-casnici din județele Iași și Suceava. În unele cazuri, consumatorii au fost și deconectați de la rețeaua de energie electrică pentru neplată.
Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), organizație care îi include și pe cei importanți furnizori de gaze naturale, transmite că prețul final al acestora achitat de populație pe facturi se majorează din 10 ianuarie în medie cu 5,6%, ca urmare a creșterii costurilor cu achiziția gazelor recunoscute de ANRE în tarifele furnizorilor cu peste 8%.
Metro Media Transilvania, Mercury Research, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie și asocierea formată din Exact Business Solutions și Exact Cercetare și Consultanță au depus oferte la licitația organizată de Autoritatea de Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru realizarea de studii de piață în rândul utilizatorilor finali de servicii de comunicații și poștale, inclusiv privind notorietatea instituției și gradul de cunoaștere a acțiunilor sale pe piața de profil.
România a înregistrat în primul semestru din acest an cel mai mic preț mediu (exprimat în euro) la gazele naturale destinate consumatorilor casnici (3,2 euro per 100 kWh), tariful reprezentând puțin peste jumătate din prețul mediu din UE 28 (5,8 euro per 100 kWh), conform datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind comparabilitatea comisioanelor și a conturilor de plăți, într-o formă în care anumiți români nu vor mai plăti comisioane pentru cele mai multe operațiuni și servicii bancare legate de conturi. De asemenea, și restul consumatorilor beneficiază de “comisioane rezonabile” sau gratuități atunci când își deschid un cont de bază.
Peste jumătate dintre consumatorii români (55%) declară că, atunci când citesc etichetele despre conținutul produselor pe care le consumă, iau în calcul conținutul redus de grăsimi, să fie fără zahăr și fără ingrediente modificate genetic.