Compania națională aeriană TAROM va avea rute noi abia în 2026, din cauza pierderilor uriașe din ultimii 7 ani. Conducerea spune acum că vrea să eficientizeze activitatea, ceea ce poate însemna și concedieri anul viitor.
Compania națională aeriană TAROM a vândut sloturile de la aeroportul Heathrow (Londra) către Qatar Airways.
Compania națională aeriană TAROM a vândut sloturile de la aeroportul Heathrow (Londra) către Qatar Airways.
Toate cursele TAROM programate marți până la această oră au decolat de pe Aeroportul ”Henri Coandă”, după ce luni zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilității temporare a membrilor echipajului”. Deși au existat discuții între conducerea companiei și piloți, nu a fost făcut încă niciun anunț oficial privind rezultatul acestora..
Noul Consiliu de Administrație e identic cu vechiul CA, cu excepția unui singur om.
Competiția Transilvania 24h, prima cursă de karting de 24 de ore din România, va avea loc în luna iulie la Prejmer, pe circuitul aflat la mică distanță de Brașov. Cursa este deschisă atât piloților profesioniști, cât și amatorilor.
După 3 luni de competiție acerbă, Cursa Iubirii, reality show-ul de la Prima TV, și-a desemnat cuplul câștigător. Într-o finală disputată până în ultimul moment, Tania și Eduard Dumitru au reușit să îi surclaseze pe Cosmin și Adela Pantazi și, cu ajutorul votului publicului, să pună mâna pe premiul cel mare, de 15.000 de euro, și o vacanță exotică oferită de Agenția de turism Karpaten.
Peste 5000 mii de kilometri străbătuți, 12 locații în care au avut loc filmările, 30 de zile de filmare, o echipă dedicată, zeci de probe fizice, lacrimi de bucurie și furie, toate într-o competiție care a ajuns la final. Sâmbătă, de la 20.00, la Prima TV se încheie ultimul capitol- Marea Finală din Cursa iubirii. În competiție au intrat 12 cupluri, 24 de concurenți, cu un singur gând- să câștige premiul cel mare în valoare de 15.000 de euro și o vacanță exotică. După zeci de probe fizice, momente tensionate sau declarații de dragoste inedite, 3 cupluri au reușit să reziste până în Marea finală: Eduard și Tania, Cristina și Alexandru, Cosmin și Adela.
Cursa iubirii este o competiție în care 12 cupluri intră în aventura vieții lor, un reality show săptămânal, ale cărui filmări au început deja. Emisiunea este un format propriu, o producție Prima TV.
Trăiește aventura vieții tale! Înscrie-te în Cursa Iubirii și testează-ți relația.
Fanii brandului Disney sunt cunoscuți ca fiind printre cei mai pasionați din lume, dar acum par dispuși să cheltuiască mii de dolari pe o apă despre care vânzătorii susțin că a fost luată în ultimele zile ale cursei Splash Mountain.
Un avion de linie care zbura din Maroc spre Turcia a aterizat de urgență pe aeroportul El Prat din Barcelona la primele ore ale zilei de miercuri, iar un grup de 28 de presupuși migranți aflați la bord au fugit pe pistă, a anunțat guvernul spaniol, potrivit Reuters.
Un zbor al companiei AnadoluJet a fost oprit chiar în timp ce avionul se pregătea să decoleze, după ce mai mulți pasageri l-au anunțat pe pilot că au primit pe telefoanele lor fotografii cu un avion prăbușit, relatează BBC.
Poșta Română deschide, în premieră, o cursă poștală auto către Germania, pe ruta București - Timișoara - Frankfurt și retur, în contextul crizei provocate de pandemia SARS-CoV-2, care a demonstrat că transportul pe cale aeriană nu este întotdeauna accesibil, a anunțat, miercuri, compania.
Transportatorul aerian național Tarom a anunțat că extinde suspendarea operării curselor pentru 14 zile către/dinspre Belgia, Austria, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Olanda și Turcia.
Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat duminică cinci noi rute de pe Aeroportul Internațional Abu Dhabi (AUH) spre Budapesta și București din iunie 2020 și spre Cluj-Napoca, Katowice și Sofia din septembrie 2020, la tarife de 59,99 euro dus, cu condiția reluării activităților de aviație în țările respective.
După ce Departamentul de Securitate Internă a anunțat restricții privind accesul pe teritoriul Statelor Unite ale Americii începând cu data de 14 martie 2020, Air France a anunțat că intenționează să continue să opereze zboruri către Atlanta, Chicago, Detroit, Los Angeles, New York-JFK, San Francisco și Washington și așteaptă clarificări din partea autorităților americane cu privire la posibilitatea menținerii curselor către Miami, Boston și Houston.
Transportatorul aerian low-cost Eurowings, parte a grupului german Luftansa, va lansa o nouă rută din Stuttgart spre România, la un preț începând cu 40 euro.
Departamentul pentru Transporturi al Statelor Unite a anunțat vineri suspendarea, începând cu 10 decembrie, a zborurilor operate de companiile americane spre toate orașele cubaneze cu excepția Havanei, penalizând și mai mult sectorul turistic vital pentru insulă.
Operatorul național aerian Tarom va relua cursele directe spre Cairo, Egipt, după o pauză de 10 ani.
Tarom a inaugurat în ultima zi de octombrie un zbor spre Odesa, urmând ca în fiecare săptămână să aibă trei curse către această destinație. Zborul încearcă să ducă atât turiști români către Odesa, cât și să atragă turiști ucrainieni pentru city break-uri în București, dar și către țările Europei de Vest, care vor să ajungă acolo cu escală în Capitala țării noastre.
Tarom va introduce curse directe între București și Odesa la finele acestei luni, cu o frecvență de trei ori pe săptămână.
Operatorul național aerian Tarom va relua de anul viitor cursele directe spre Cairo, Egipt, după o pauză de 10 ani, amânând totodată pentru primăvara anului viitor zborurile către Erevan, capitala Armeniei. Ultimele informații publice, din luna august, indicau că aceste curse către Erevan ar fi urmat să fie introduse din luna septembrie, în urma unui acord încheiat cu Armenia International Airports, administratorul aeroportului internațional din Erevan.
O călătorie cu taxiul de la aeroport către centrul unui oraș european costă în medie 40 de euro, tarife mai mari, din cauza distanțelor lungi care separă cele trei aerodromuri de centrul orașului, fiind în Londra, unde o cursă costă în medie echivalentul a peste 100 de euro. Cu pornire de la aeroportul Heathrow, cursa scade la echivalentul a 79 de euro, relevă un studiu care indică și unde sunt cele mai ieftine și cele mai scumpe călătorii cu taxiul între aeroport și centrul orașului.
Compania națională Tarom a lansat duminică cursa Iași - Timișoara, cu frecvență de 4 zboruri dus-întors săptămânal și prețuri pornind de la 20 zeci de euro cursa, cu toate taxele incluse.