Dacia urmează să scoată din ofertă motoarele 1.2 TCe și, posibil, pe cel de 1.6, ambele pe benzină, pentru noul Duster, după ce Renault a început să introducă noul propulsor 1.3 TCe, un motor mai fiabil, dar și mai economic, pe unele piețe acest proces fiind deja inițiat.
Dacia Duster a trecut un prag psihologic în Germania, unde a reușit să intre, pentru prima dată, în top 10 al celor mai vândute SUV-uri de pe piață. În clasamentul SUV-urilor mici, Duster ocupă locul 4, după trei modele germane.
Dacia Duster are primele probleme din an, după ce vânzările sale crescuseră sistematic pe aproape toate piețele. SUV-ul construit la Mioveni va fi rechemat în service, din cauza riscului să-i cadă roțile din față, problemele fiind generate, se pare, de butucul roții.
Dacia a anunțat volumul producției pentru primul trimestru al acestui an, prin intermediul ACAROM, asociația constructorilor din care producătorul face parte. Ritmul de fabricație al SUV-ului Duster a crescut în a treia lună din an, în detrimentul Logan MCV. Cu ritmul actual, de peste 28.000 de vehicule lunar, Dacia ar putea depăși, pentru prima dată în ultimii 5 ani, pragul de 340.000 de unități.
Dacia Duster a devenit, după numai două luni din 2018, cel mai vândut SUV de clasă B din Europa. Modelul Dacia a depășit campionul de anul trecut, Renault Captur, și rivalele Peugeot 2008 sau Opel Mokka.
Un automobil Dacia Duster echipat cu motor 1.6 litri, 115 CP, a depășit 5 SUV-uri concurente cu mult mai scumpe și cu motoare mai puternice, inclusiv Renault Koleos și Nissan Qashqai, într-un concurs 4x4 pe o pistă de schi.
Renault construiește un Super Duster, mai scump și mai bine echipat, pentru piața din Rusia, care va fi prezentat la Salonul Auto din Moscova, în august, conform lui Bruno Ancelin, director de planificare a produselor la Renault Group.
Datele privind vânzările/livrările de autovehicule publicate de APIA arată discrepanțele majore dintre vânzări și înmatriculări. Dacă înmatriculările, așa cum arată statisticile oficiale ale Ministerului de Interne, au consemnat 11.744 de autoturisme în luna ianuarie, APIA a înregistrat doar 7.164 de autoturisme livrate.
Dacia Duster a devenit cel mai vândut SUV de clasă B din Europa, în luna ianuarie, lansarea noii generații fiind de bun augur pentru marca românească. Duster a depășit Opel Mokka, cel mai apropiat rival, dar și Renault Captur, liderul segmentului.
Dacia va avea stand propriu la Salonul Auto de la Geneva, dar fără nicio noutate, ultimul model nou lansat de marca românească deținută de Group Renault fiind Dacia Duster, prezentat la Frankfurt, anul trecut.
Ford România lansează în această perioadă noul model EcoSPort pe piața românească, un eveniment important pentru marcă și pentru uzina de la Craiova. Este al doilea model de volum produs la uzina românească și primul care ar putea să genereze vânzări substanțiale pentru Ford, pe piața internă. Pentru a ținti concurența din segmentele mai accesibile, Ford România a pregătit un preț special de lansare.
Dacia Sandero a depășit Seat Ibiza și Renault Clio, în Germania, anul trecut, în timp ce Duster s-a clasat pe locul 3 în segmentul SUV-urilor subcompacte. Cele două modele au reprezentat peste 60% din vânzările Dacia din Germania.
Dacia a crescut producția în uzina din Mioveni, în luna ianuarie, peste nivelul din decembrie, dar și peste media de anul trecut. Față de lunile trecute, observăm o creștere a producției de Sandero și o scădere a producției Duster.
Un exemplar al pick-up-ului Renault Oroch, caroseria pick-up realizată de francezi pe structura lui Duster, a fost fotografiat în România, cu numere de probă, de colegii de la Adevărul. Nu se știe deocamdată dacă este vorba despre un viitor pick-up Dacia Duster sau doar de o reînnoire a lui Oroch.
Anul 2017 a marcat un moment special pentru industria auto din România. Două SUV-uri vândute în Europa au fost lansate în producție în două uzine românești. Unul la fabrica Dacia din Mioveni, Argeș, celălalt la uzina Ford din Craiova. Mai mult decât atât, cele două sunt construite în exclusivitate în România, pentru clienții europeni.
Renault a lansat în luna decembrie un nou motor pe benzină, cu o cilindree mică, 1.3 litri, destinat mașinilor din cadrul grupului și al Alianței Renault - Nissan – Mitsubishi. Cu toate acestea, Dacia nu va primi acest motor, deocamdată, pe niciunul din modelele sale, potrivit informațiilor transmise de Renault pentru Profit.ro.
Marc Suss, șeful Global Acces Program, care coordonează inclusiv dezvoltarea mărcii Dacia, a confirmat că vom avea încă un SUV, mai mare decât Duster, dezvoltat în următorii ani de echipa Renault.
Segmentul SUV-urilor subcompacte, din care face parte și Dacia Duster, are o dinamică tot mai intensă, cu creșteri de peste 20 de procente și o cotă de piață care a depășit orice alt segment. În luna noiembrie, șapte noi SUV-uri au intrat pe piață, unele cu un succes evident. Când va fi disponibil modelul Dacia Duster, intrat în fabricație în noiembrie.
Piața auto europeană a cunoscut creșteri masive pe segmentele acoperite de SUV-uri, care au ajuns la o pondere de peste 30% din piața de mașini noi. În luna noiembrie, pe lista celor mai vândute automobile s-au produs unele modificări, dar la nivelul întregului an, ordinea este neschimbată.
Dacia Duster rămâne un automobil nesigur, acest fapt fiind confirmat de testele EuroNCAP, care au acordat numai 3 stele SUV-ului românesc. Singura consolare este adusă de faptul că mai multe modele ale producătorilor europeni au primit un calificativ mediocru.
Producția uzinelor Dacia de la Mioveni a crescut ușor față de lunile anterioare, însă fluzul de mașini Duster a cresacut vertiginos, de la circa 17.000 în ultimele luni de viață ale primei generații, la peste 26.000 în prima lună de fabricație a lui Duster2.
Dacia a lansat noul Dacia Duster într-o ediție specială, limitată, Edition One, disponibilă doar online și cu un avans de 500 de euro.
Dacia a deschis comenzile pentru noul Duster, fiind disponibil configuratorul de preț pentru a doua generație a SUV-ului construit la Mioveni. Cel mai scump model, cu toate opționalele incluse, va costa 20.300 euro.
Dacia a prezentat prețurile celei de-a doua generații Duster, model ce va fi expus publicului în premieră în weekendul 8-10 decembrie. Marea surpriză a SUV-ului de la Mioveni este scumpirea foarte mare, cu aproximativ 1.500 de euro, față de generația anterioară. Profit.ro a anunțat în urmă cu 10 zile calendarul lansării noului model.
Dacia a anunțat nivelul producției în luna octombrie, cu un nivel mai scăzut decât anul trecut, în creștere ușoară față de luna septembrie. Anul acesta au fost produse la Mioveni aproape 300.000 de vehicule și kituri pentru asamblare.